Românii au talent

Schimbări radicale la «Românii au talent»! Cea mai apreciată concurentă nu mai este

Cel de-al nouălea sezon al show-ului „Românii au talent” a revenit pe 8 februarie pe micile ecrane de la Pro Tv, cu noi candidaţi pentru premiul de 120.000 de euro. În acest moment se difuzează încă ediții înregistrate, iar fanii emisiunii trebuie să știe că vor avea parte de surprize legat de galele live și de finală. PRO TV a făcut modificări majore.

În fiecare vineri, de la 20.30, cel mai urmărit show de talente de la PRO TV continuă să prezinte publicului cei mai talentaţi români din ţară şi de peste hotare, dar şi străini cu talente senzaţionale. Toţi candidaţii se luptă pentru marele premiu de 120.000 de euro pus în joc. După ce anul acesta au fost modificări și în juriu, Mihaela Rădulescu fiind înlocuită cu Mihai Petre, iată că au apărut modificări și în transmiterea ediţiilor live.

Când încep galele live de la „Românii au talent”

Nu va mai fi ca în ediţiile trecute, în care erau 5 semifinale live, ci vom avea parte de doar două gale live, plus marea finală, programată pentru data de 31 mai. Astfel, pe 17 mai Pro TV va difuza prima gală live, iar pe 24 mai, pe cea de-a doua. Vor fi 24 de concurenţi în semifinale, câte 12 talentaţi în fiecare emisiune.

Doar 24 de concurenți în cele două gale live

Foarte mulţi concurenţi nu se vor mai regăsi în ediţiie live din acest an al emisiunii „Românii au talent”, producătorii făcând ulterior o selecţie riguroasă a celor care au fost aleşi să meargă mai departe în concurs, primind cel puțin trei de “DA”. Unii dintre concurenţii străini nu vor mai veni în ediţiile live, în care au rămas doar 24. Surse din apropierea show-ului au aflat că nici micuţa Lady V, care a imitat-o pe Cleopatra Stratan, cântând „Ghiţă”, nu se va mai regăsi printe concurentele care vor intra în ediţiile live.

Share
Scris de
Laurențiu Emanuel