Un tânăr din județul Prahova, orașul Baicoi, a făcut descoperirea vieții sale. Chiar în a doua zi de Paște, acesta se plimba liniștit prin pădure pentru a se relaxa. Ceea ce a găsit acolo, însă îi va schimba definitiv viața.
Cătălin este căutător de comori și deţine o licenţă de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie pentru a folosi detectoare de metale. De fiecare dată când iese cu familia în pădure, își ia cu el detectorul de metale. De data aceasta, însă a avut un noroc chior. Pentru că ce a găsit printre frunze este chiar un topor din Epoca de Bronz.
”Am început să sap şi am săpat ca niciodată o groapă adâncă de vreo 50 de centimetri până am văzut ceva de culoare albastră. Când mi-am dat seama, ce este vă rog să mă credeţi că mi s-au înmuiat picioarele. Nu sunt un profesionist, dar de citit am mai citit pentru că sunt pasionat de istorie.
Ştiam peste ce am dat. L-am luat în mână şi l-am curăţat cu mâna uşor de pământ. Deşi este un topor din bronz, este foarte fragil şi părea că se descompune, de accea am decis să-l pun repede într-o cârpă pe care o foloseam să mă şterg pe mâini şi l-a sunat pe primarul din Băicoi”, povesteşte Cătălin Dumitran conform ciao.ro.
Imediat dupa ce a descoperit toporul, bărbatul a fost șocat și nu a știut ce să facă cu el.
„M-am dus cu el la primar, dar el era destul de sceptic. Se temea să nu fie o bucată de metal oarecare și să nu ne facem de râs. L-am asigurat că știu despre ce este vorba și că trebuie să anunțe autoritățile.
A sunat la Muzeul Județean de istorie. Specialiștii de acolo au confirmat că este vorba de un topor vechi de cel puțin 3.000 de ani.” a mai povestit bărbatul.
Un arheolog al Muzeului de Istorie și Arheologie din Ploiesti susține că cea mai probabilă ipoteza este ca obiectul să fi fost pierdut de un vânător care se afla în trecere în zonă. Șansele ca în Epoca Bronzului să existe așezare omenească în zona Băicoiului sunt extrem de mici.
Obiectul găsit, însă, are valoare strict de patrimoniu și nu valorează mai mult de câteva sute de lei.
Acest articol a fost actualizat la: 2018-04-19T20:55:15+03:00 20:55
Acest site foloseste cookies.
Read More
Vezi comentarii
De ce sansele ca în Epoca Bronzului să existe așezare omenească în zona Băicoiului sunt extrem de mici ? Ce ''cercetator'' spune asta si pe ce baze ? Vinatorul ala unde statea ? Venise cu masina, cu elicopterul sau era un fel de speedy gonzales care alerga prin toata tara ??? Domnul ''cercetator'' se astepta sa gaseasca si vinatorul mumificat cu buletinul in mina ...