Connect with us
Un bărbat și-a dat foc în Hunedoara, în fața unui centru pentru copii și mame

Știri

Un bărbat și-a dat foc în Hunedoara, în fața unui centru pentru copii și mame

Un bărbat de în vârstă de 42 de ani, cunoscut în comunitate cu probleme psihice, şi-a dat foc, luni, în faţa unui centru pentru copii şi mame din municipiul Hunedoara.

Bărbatul a suferit arsuri de gradele doi şi trei pe 55% din suprafaţa corpului.

Pentru salvarea victimei, la locul incidentului au acţionat mai multe echipaje ale pompierilor militari, ale SMURD şi Ambulanţei. Din primele informaţii, bărbatul ar fi folosit benzină pentru a se autoincendia.

„Pacientul a fost preluat de un echipaj cu medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Hunedoara, a fost evaluat, stabilizat şi transportat la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) Hunedoara.

La o primă evaluare, acesta prezenta arsuri pe faţă, torace, membrele superioare şi pe regiunea coapselor, fără să-i fie afectate căile respiratorii”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu.

Bărbatul va fi trimis pentru îngrijiri medicale de specialitate la Spitalul de Arşi din Bucureşti.

Poliţia face verificări în acest caz pentru a se stabili cauzele care l-au determinat pe bărbat să recurgă la acest gest.

Te-ar putea interesa și: Crimă în Sebeș. Un tânăr a fost înjunghiat pe terasa unui local, iar autorul faptei a fugit

Crimă în Sebeș, pe terasa unui local. Inspectoratul de Poliție Județean Alba anunță că un tânăr a murit, miercuri, după ce a fost înjunghiat pe terasa unui local din municipiul Sebeş, în urma unui conflict spontan.

Potrivit sursei citate, autorul faptei, un bărbat de 37 de ani, a fugit imediat după comiterea faptei, fiind căutat de poliţişti. Incidentul s-a petrecut în apropierea unei terase de pe strada Dorin Pavel.

Victima, un tânăr de 32 de ani, dintr-o localitate de lângă Sebeş, a fost înjunghiată în zona toracelui. Echipajul medical ajuns la locul conflictului nu a putut să-i salveze viaţa, fiind declarat decesul tânărului.

Citește și: Crima din Botoșani: De ce a fost omorâtă tânăra Petronela Mihalachi. Mesajul tulburător al ucigașului

Localul în fața căruia s-a produs crima este dotat cu camere de supraveghere pe terasă. Oamenii sun că între cei doi ar fi existat niște conflicte mai vechi. Se pare că victima ar fi din municipiul Sebeș și agresorul din comuna Pianu, potrivit alba24.ro. Citește continuarea AICI.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top