Un bătrân în vârstă de 80 ani, cu handicap locomotor, a fost umilit, astăzi, de un paznic al unui magazin din Bucureşti, pe motiv că a parcat neregulamentar, în condiţiile în care locurile destinate persoanelor cu handicap erau blocate cu lanţuri. „Ne cerem scuze și vom lua măsuri imediate pentru remedierea acestei situații”, au transmis reprezentanţii magazinului.
Totul s-a întâmplat, astăzi, în parcarea unui magazin de pe bulevardul Uverturii, acolo unde bătrânul de 80 ani a mers să îşi facă cumpărăturile.
Aflat la volanul unui autoturism marca Daewoo Matiz, bătrânul a parcat lângă locurile destinate persoanelor cu handicap pentru că acestea erau blocate cu lanţuri.
„Reprezentații firmei de pază SGG l-au văzut când a parcat, l-au lăsat sa între in magazin după care i-au blocat roata stânga față. La ieșire i-au solicitat sa plătească 100 RON taxa de deblocare. Pentru ca bătrânul nu a avut suficienți bani cei de la SGG au plecat deși bătrânul le-a explicat cu lacrimi in ochi ca nu are bani suficienți la el și că are programare la o clinică de cardiologie in Ghencea. Au venit doua echipaje de poliție care au așteptat aproape o oră pe cei de la SGG care au declarat ulterior foarte relaxați că este parcarea privată a Lidl și că bătrânul a parcat într-un loc interzis, că nu e problema lor că spațiile pentru persoane cu handicap sunt blocate cu lanț și că bătrânul trebuie sa plătească”, se arată într-o postare pe Facebook a lui Cristi Rusu Popa.
„Trei polițiști s-au umilit timp de aproape încă o ora in fața unui paznic de la SGG rugându-l sa deblocheze roata bătrânului. Într-un final pentru ca Poliția Română nu avea jurisdicție pe proprietatea Lidl și pentru că bătrânul se simțea rău am strâns noi cei revoltați 100 de lei pentru a debloca mașina omului. In tot acest timp șeful de magazin și încă o persoană din conducerea Lidl aflată in inspecție s-au hilizit in vitrina magazinului”, a mai scris tânărul pe reţeaua de socializare.
Reacţia reprezentanţilor magazinului
În urma incidentului, reprezentanţii supermarketului au reacţionat, într-un comunicat.
„Ne pare rău pentru incidentul petrecut în parcarea magazinului nostru din Bulevardul Uverturii, nr. 202-204. Ne cerem scuze și vom lua măsuri imediate pentru remedierea acestei situații. Este un caz izolat și facem tot ce ne stă în putință să rămână așa. Vom revizui procedurile interne și vom lua toate măsurile necesare pentru a îmbunătăți regulamentul căruia i se supun prestatorii de servicii care asigură serviciile de administrare a parcărilor magazinelor noastre. Astfel, ne vom asigura încă o dată că aceștia aplică regulamentul nu doar în literă, dar și în spiritul său”, se afirmă în comunicat.
„Fiecare magazin este prevăzut și cu locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilități. Pentru informarea și confortul clienților noștri, parcările au un regulament afișat la vedere, pentru ca oricine să îl poată consulta. Mai mult, pentru a descuraja ocuparea acestora într-un mod abuziv de persoane cărora nu li se adresează, există în prezent acest sistem cu lanțuri de prindere, care poate fi înlăturat cu ușurință la nevoie. Am introdus această soluție tocmai ca urmare a sesizărilor repetate ale clienților noștri cu privire la faptul că, de multe ori, locurile sunt ocupate de cei cărora nu li se cuvin, iar clienții care au nevoie de ele nu le pot folosi”, mai spun reprezentanţii magazinului.