Deputatul PSD Iulian Iancu, șeful comisiei de industrie din Camera Deputaților, a ajuns de urgență la spital, după ce i s-a făcut rău.
Iulian Iancu a ajuns de urgenţă la spital, vineri dimineaţă, însoţit de familie, acuzând probleme cardiace.
Deputatul PSD a rămas internat la Spitalul Floreasca unde medicii i-au făcut o serie de investigaţii. Potrivit Digi24 politicianul a suferit un preinfarct. Acestuia i s-ar fi montat, ulterior, un stent.
Momentan, starea sa este stabilă, fiind monitorizat în permanenţă.
Iulian Iancu are 58 de ani şi este președintele Comisiei de industrii a Camerei Deputaților, iar în ultimele zile a fost implicat în numeroase dezbateri legate de Legea offshore.
Neplăcutul eveniment a avut loc înainte să înceapă ședința coaliției de guvernare pe tema legii offshore care reglementează regimul exploatării rezervelor de gaze și țiței din Marea Neagră.
„Oricât ai face de bine un lucru, tot se va găsi cineva să te critice. Dar aici nu este vorba despre aşa ceva, aici este ceva mult mai profund. Cred că vorbim despre lipsă de solidaritate în faţa unui proiect de o importanţă crucială pentru România.
Solidaritatea, după părerea mea, a schimbat istoria omenirii. Noi, însă, nu ne-am dovedit a fi solidari decât în faţa catastrofelor şi a crizelor.
Acum suntem chemaţi cu toţii, acest Parlament, aceşti parlamentari, să fim solidari în faţa celui mai important proiect din ultimii 30 de ani pentru România.
Ce s-a întâmplat în acest proiect, de ce este această stare de panică generalizată şi de la versiune trecem la diversiune? Nu am vorbit cu investitorii?
Ce spuneau colegii noştri astăzi de dimineaţă când au trimis retrimiterea? Vreţi o lege offshore, vreţi să apăraţi interesul investitorilor? Noi vrem? Este vorba despre România, nu despre noi”, a spus Iancu, în plenul Camerei Deputaţilor, miercuri.
Legea offshore a fost retrimisă la comisii, după ce PSD nu s-a înțeles cu celelalte partide asupra unor amendamente.
Citește și: Legea offshore declanșează scandalul în alianța PSD-ALDE-UDMR
Acest articol a fost actualizat la: 2018-10-05T16:15:44+03:00 16:15
Acest site foloseste cookies.
Read More