Știri
Un nou accident în Ungaria: Un cetățean român a murit
Un nou accident în Ungaria, soldat cu victime din țara noastră. Un cetăţean român a murit, joi, într-un accident rutier în Ungaria, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE), la solicitarea agenției de presă Agerpres.
„Ambasada României în Ungaria urmăreşte îndeaproape evenimentele legate de accidentul rutier produs la data de 24 mai în apropierea oraşului Budapesta, Ungaria, în care au fost implicate două autoturisme înmatriculate în România”, arată MAE.
Misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la identitatea victimelor.
Conform datelor preliminare obţinute de reprezentanţii misiunii diplomatice, în urma accidentului şoferul unuia dintre autoturisme, cetăţean român, a decedat, arată MAE.
O echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Budapesta s-a deplasat, în regim de urgenţă, la locul accidentului pentru a acorda asistenţă consulară.
Ambasada României la Budapesta monitorizează cu prioritate situaţia şi menţine legătura cu autorităţile locale, evidenţiază MAE.
Accident în Ungaria: Cele mai grave accidente din țara vecină în care au murit români
Cel mai grav accident de acest gen avut loc în noaptea de 30/31 octombrie 2011, în urma impactului între un TIR înmatriculat în România şi un microbuz înmatriculat în Spania, care venea de la Valencia.
Accidentul, produs pe autostrada M43 din Ungaria, între localitatea Mako şi Budapesta, s-a soldat cu decesul a 14 români, printre care şi trei copii cu vârste între 7 şi 14 ani. De asemenea, al 15-lea pasager al microbuzului a fost internat, în stare foarte gravă, la Spitalul Universitar din Szeged.
22 mai 2018 – Nouă cetăţeni români au murit într-un accident rutier produs în apropierea oraşului Budapesta, Ungaria, în care a fost implicat un microbuz înmatriculat în România. Accidentul a avut loc pe Drumul Naţional 4 din Ungaria, la aproximativ 60 de kilometri de Budapesta, pe sensul de deplasare spre România.
25 noiembrie 2017 – Trei români au murit, iar cinci au fost răniţi într-un accident rutier produs pe raza localităţii Szolnok din Ungaria, în care a fost implicat un microbuz.
25 iulie 2017 – Trei cetăţeni români au murit într-un accident rutier care a avut loc în Ungaria, în apropiere de punctul de trecere a frontierei Nădlac. Alţi şase români răniţi au fost transportaţi la unităţile sanitare din Szeged şi Mako.
15 februarie 2017 – Un român a murit şi alţi şase au fost răniţi într-un grav accident rutier de tip carambol produs în Ungaria, în apropiere de punctul de frontieră de la Nădlac, în care a fost implicat un autocar românesc ce venea de la Hamburg. În accident au mai fost implicate un TIR şi alte câteva autoturisme. Bilanţul accidentului a ajuns la patru morţi – un român, un bulgar şi doi turci – şi 12 răniţi.
14 noiembrie 2015 – O persoană a murit şi 15 au fost rănite în Ungaria, după ce un microbuz înmatriculat în România s-a ciocnit cu un autoturism din Ungaria, în sud-estul ţării. Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a produs într-o intersecţie din localitatea Pusztaszer, din cauză că microbuzul românesc nu a acordat prioritate autoturismului înmatriculat în Ungaria, a transmis Radio România Actualităţi.
Din primele verificări, a rezultat că autoturismul era condus de o femeie din judeţul Csongrad, care şi-a pierdut viaţa în urma impactului, iar 15 persoane aflate în microbuzul românesc au fost rănite.
22 septembrie 2014 – Doi cetăţeni români au fost răniţi grav şi alţi 11 au suferit răni uşoare, după ce autocarul în care se aflau, cu 32 de persoane la bord a alunecat într-un şanţ în localitatea Mako din Ungaria, pe fondul condiţiilor meteo nefavorabile.
26 iulie 2014 – Cinci cetăţeni români au fost implicaţi într-un accident rutier produs pe autostrada M3 din Ungaria, dintre care o persoană a murit, iar alte patru au fost rănite.
8 iunie 2014 – Cinci cetăţeni români, între care şi un copil, şi-au pierdut viaţa într-un grav accident rutier produs în nord-estul Ungariei. O purtătoare de cuvânt a poliţiei locale a precizat că românii călătoreau într-un autoturism cu numere de înmatriculare poloneze, care a pătruns pe sensul opus şi a intrat în coliziune cu un autobuz şi cu un microbuz.
Accidentul s-a produs în localitatea Gyortelek. Alte patru persoane aflate în autobuzul înmatriculat în România şi una aflată în microbuz au fost rănite.
7 februarie 2014 – Un autocar înmatriculat în România a fost implicat într-un accident rutier pe autostrada M6 din sudul Ungariei, lângă localitatea Mohacs, 22 de pasageri fiind răniţi. Autocarul a plecat de la Băile Homorod şi avea ca destinaţie localitatea Pecs, din Ungaria.
Conform datelor transmise la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă de echipa consulară aflată în Ungaria şi a verificărilor efectuate asupra cetăţeniei persoanelor aflate în autocar a rezultat că, din cei 22 de răniţi, numai trei erau români. Cei trei români răniţi, doi adulţi şi un minor, nu au prezentat leziuni grave, care să le pună viaţa în pericol.