Categorii Știri

Vezi ce avertisment dă Stephen Hawking omenirii

Profesor la catedra de Matematică la Universitatea Cambridge, deținută cândva de Isaac Newton, Stephen Hawking a făcut un anunţ important.

Stephen Hawking a declarat, într-o conferință, că oamenii trebuie să se mute în afara planetei sau vor dispărea în următorii o mie de ani. Hawking a vorbit și în trecut despre pericolul în care se află omul din cauza dezvoltării inteligenței artificiale și a ”barbarismului” acestuia.

În luna februarie, omul de știință a declarat că o soluție pentru salvarea omenirii este colonizarea altor planete. „Trebuie să continuăm să mergem în spațiu. E pentru viitorul umanității. Nu cred că vom supraviețui în următorii o mie de ani fără să depășim limitele planetei noastre fragile”, a spus Stephen Hawking, la sfârșitului unei conferințe care s-a desfășurat la Sidney.

În anii 1965-1970, Stephen Hawking elabora un model matematic asupra originii și evoluției Universului în expansiune, din momentul „marii explozii” inițiale ( Big Bang-ului) și întreprinde studii asupra relației dintre găurile negre din Univers și termodinamică. Cercetările sale l-au dus la concluzia că aceste găuri negre au o durată de existență limitată, constituirea unor perechi de particule-antiparticule virtuale ducând la o „evaporare” treptată a acestora sub forma radiației Hawking.

La Conferința Internațională asupra Relativității Generale și Gravitației din 2004, care a avut loc la Dublin, Stephen Hawking a emis idea conform căreia găurile negre ar putea transmite, într-o manieră deformată, informații asupra întregii materii pe care au asimilat-o.

Acest articol a fost actualizat la: 14 martie 2018 10:17

Share
Scris de
Huff