Vicepremierul Costin Borc: Guvernul va ataca la CCR legea salarizării unitare, dacă va trece așa cum e

02.11.2016
Vicepremierul Costin Borc: Guvernul va ataca la CCR legea salarizării unitare, dacă va trece așa cum e

Vicepremierul Costin Borc a declarat că Guvernul va ataca la CCR legea salarizării unitare, dacă această inițiativă legislativă va trece de Parlament în forma actuală.

„Eu sau unul dintre noi, din Guvern, va ataca acest proiect, dacă va trece aşa cum e. Până acum, Guvernul a atacat cam toate proiectele care prevăd creşteri de cheltuieli fără o bază bugetară”, a declarat Costin Borc, cel acre deține și funcția de ministru al Economiei.

Citește și: CCR admite sesizarea Guvernului privind salariile din Transporturi şi o respinge pe cea privind sporurile pentru doctorate

Borc și-a motivat decizia prin faptul că nu sunt precizate sursele financiare din care se vor susține creșterile salariale. „A arăta doar bugetul de stat ca sursă de finanţare nu este o abordare serioasă”, a adăugat Borc, citat de Mediafax.

Comisiile parlamentare de Buget și Muncă au aprobat luni majorarea cu 15% a salariilor de bază din învățământ, începând cu 1 ianuarie 2017. Inițiativa a fost votată de parlamentarii PSD și UDMR, în timp ce parlamentarii PNL au absentat.

Totodată, a fost aprobată și plata sporurilor pentru personalul medical la nivelul anului 2016, nu 2009 cum era până acum, precum şi majorarea cu 25% a salariului de bază de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al CNAS.

Marți, premierul Dacian Cioloș a afirmat că impactul bugetar al legilor electorale votate de Parlament în ultimele luni se ridică la 9 miliarde de lei, ceea ce reprezintă peste 1% din PIB. Șeful Executivului a spus că în acest mod se va ajunge fie la creșterea deficitului, fie la reducerea fondurilor alocate investițiilor.