Connect with us

Știri

Cutremurător: Ultimele momente petrecute de o mamă alături de fiul ei

O femeie din Anglia a publicat pe internet ultima imagine cu fiul său de șase ani, înainte ca acesta să moară de meningită, la doar două zile de la apariția simptomelor.

Sharon Carver, o britanică în vârstă de 37 de ani, a făcut publică fotografia cu fiul său, Marc „MJ” Poole, la doar câteva ore de la decesul micuțului.

Femeia și-a explicat gestul ca fiind o atenționare pentru alți părinți, în privința acestei boli mortale. Ea îi îndemnă pe aceștia să ia în considerare ca atunci când apar stări de vomă, iritații, letargie și o temperatură de peste 40 de grade, copilul ar putea suferi de meningită.

Părinții au confundat simptomele meningitei cu o banală răceală. Sursa foto – Daily Mail

Nu vreau ca nici un alt părinte să treacă prin ce am trecut eu și Marc. Nu pot să descriu durerea de a-ți pierde copilul. Vezi așa ceva la televizor sau în filme, dar nu-ți vine să crezi cât de repede se poate întâmpla totul. Nu te aștepți ca așa ceva să ți se întâmple și ție. Nu vreau ca altcineva să-și piardă copilul într-un mod similar!, a declarat Sharon.

Băiețelul a mai trăit doar două zile după apariția simptomelor

Femeia a povestit că starea copilului s-a degradat extrem de repede. În doar două zile, a trecut de la a fi un băiețel vesel și sănătos, la a-și da ultima suflare în brațele părinților.

Citește și: Acest „batran” este, de fapt, un copil de 4 ani! De ce arata asa

Mai întâi a început să vomite și să aibă probleme cu vederea. A devenit foarte letargic și avea febră, însă mâinile și picioarele îi erau reci ca gheața. Atunci ne-am dat seama că este vorba de o problemă gravă, a spus mama copilului.

Familia a decis să îl deconecteze de la aparatele de susținere a vieții, după ce doctorii au anunțat că infecția i-a ajuns la creier. Sursa foto – Daily Mail

Băiețelul a fost transportat imediat la spital, însă în ciudat eforturilor medicilor, micuțul a murit două zile mai târziu.

În urma unei anchete deschise după decesul copilului, s-a stabilit că MJ a murit din cauza unei infecții care a declanșat un șoc septic, iar organele sale au cedat.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top