Connect with us

Știri

Femeia care se credea Iisus – Lidera unei secte în care copii erau înfometați și drogați cu LSD

Anne Hamilton-Byrne a fost lidera unei secte din Australia, numită „Familia”. Una dintre foarte puținele femei ce au întemeiat un cult, ea a reușit să convingă peste 500 de persoane că este reîncarnarea lui Iisus Hristos.

Sub influența drogului LSD, Hamilton-Byrne făcea profeții despre un război apocaliptic și considera că era datoria ei să pregătească copiii pentru „noua lume”.

Hamilton-Byrne a reușit să convingă 500 de persoane că este reîncarnarea lui Iisus Hristos. – Sursa foto: Daily Mail

În anii 70 și 80, femeia a adunat aproape 30 de copii pe are îi creștea pe proprietatea ei din Lacul Eildon, centrul regiunii Victoria, din Australia. Unii copii au fost adoptați în condiții suspicioase iar alții aparțineau unor membrii ai sectei.

Citește și: O bunicuță obișnuiește să facă sex cu necunoscuți: „Este secretul căsniciei mele”

Micuții erau întotdeauna îmbrăcați identic, părul le era vopsit blond și aveau aceeași tunsoare. Potrivit unor acuzații, copiii erau ținuți înfometați, bătuți și injectați cu LSD de către conducătorii cultului, în timpul unor ritualuri de inițiere macabre.

Copiii „Familiei”. Fetele și băieții erau întotdeauna îmbrăcați la fel. – Sursa foto: Daily Mail

Într-un interviu pentru un documentar despre secta pe care a condus-o, Anne și-a descris „afecțiunea” dubioasă pe care le-o purta micuților.

„Vroiam să arate toți ca și cum ar fi fost frați și surori, recunosc asta. Îmi plăcea să îi văd în uniformele lor, cu părul lung și prins în panglici. Era frumos. Erau o priveliște superbă”, a declarat femeia.

Copiii din „Familie”, într-o fotografie de pe proprietatea de pe Lacul Eildon. – Sursa foto: Daily Mail

Întrebată de ce a ținut prizonieri 28 de copii, timp de două decenii, ea a spus simplu: „Iubesc copiii”.

Anne Hamilton-Byrne voia să creeze o „rasă superioară”

Născută  Evelyn Edwards, într-o regiune rurală din Victoria în 1921, Hamilton-Byrne nu și-a cunoscut cu adevărat tatăl iar mama sa suferea de boli psihice. În 1963, pe când era profesoară de yoga, ea l-a cunoscut pe medicul britanic Raynor Johnson.

Împreună, cei doi au început să adopte copii pentru a crea o rasă superioară. Cei mici erau educați într-un amestec de creștinism și hinduism.

Anne Hamilton-Byrne, alături de copiii pe care îi creștea. – Sursa foto: Daily Mail

În total, 28 de copii au fost crescuți pe proprietatea Eildon. Despre 14 dintre aceștia se presupune că ar fi fost copii biologici ai lui Hamilton-Byrne și ai soțului său.

Mai multe persoane care au copilărit în interiorul cultului, și-au descris experiențele în documentarul ce urmează să fie lansat pe 23 februarie. Ei au povestit despre momentele în care au fost forțați să ia droguri și despre abuzurile fizice și sexuale pe care le-au suferit.

Primii copii care au fost crescuți după regulile Familiei. Sursa foto; Daily Mail

Cu lacrimi în ochi, Ben Shenton a rememorat momentul în care Anne și-a bătut groaznic fiica preferată.

„Sarah a fost ruptă în bătaie! Mă uitam la ea cum era bătută cu o curea până când îi cădeau hainele. Auzeam cum se lovește de balustrade… Este îngrozitor să știi că ei aveau puterea de a face asta și chiar o făceau”, a spus bărbatul.

Citește și: Cel mai prolific criminal în serie – Amelia Dyer, femeia care a adoptat și a ucis 400 de copii

Situația a durat până când polițistul Lex de Man a aflat că micuți de numai 13 ani erau injectați cu LSD și o anchetă a fost pornită împotriva cultului.În 1987, poliția a reușit să recupereze lase copii cu traume serioase, după ce alți doi reușiseră să fugă și să alerteze autoritățile.

Hamilton-Byrne și soțul său, alături de un tânăr crescut în interiorul sectei. Sursa foto: Daily Mail

Din cauza unor complicații procedurale, Hamilton-Byrne și soțul ei au fost acuzați numai de fraudă cu certificate de naștere false. Cuplul a scăpat cu doar o amendă de 10.000$. Anne Hamilton-Byrne are acum 96 de ani, suferă de demență și locuiește într-un centru pentru bătrâni.

Citește și: Mănâncă 2 kg de nisip de peste 60 de ani! Cum arată femeia acum VIDEO

„Singurul meu regret este că nu a fost făcută responsabilă niciodată pentru durerea pe care le-a cauzat-o copiilor. Nu am nici un strop de milă pentru o femeie pe care o consider cea mai îngrozitoare persoană pe care am întâlnit-o în cariera mea”, a declarat ofițerul Lex de Man.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top