Connect with us
Un an de la Colectiv. Guvernul va deconta şi în următorii doi ani tratamentele în străinătate pentru victimele

Știri

Un an de la Colectiv. Guvernul va deconta şi în următorii doi ani tratamentele în străinătate pentru victimele

Un an de la tragedia din Colectiv. Guvernul a anunțat că prelungeşte cu doi ani posibilitatea decontării tratamentelor pentru victimele tragediei din Clubul Colectiv care se tratează în străinătate, relatează news.ro.

„Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care modifică OUG adoptată la începutul acestui an referitoare la plata tratamentului pentru pacienţii din Colectiv care au fost trataţi în străinătate sau care urmează să fie trataţi în străinătate. Astfel, prelungim cu încă doi ani posibilitatea ministerului de a deconta aceste tratamente în străinătate pentru toţi pacienţii din Colectiv”, a declarat ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

El a precizat că suma alocată va fi inclusă în bugetul Ministerului Sănătăţii pe următorii doi ani, afirmând, totodată, că în acest an bugetul destinat tratării în străinătate a pacienţilor de la Colectiv a fost „într-o mică măsură folosit”, din cauza „greutăţilor birocratice”, care au fost eliminate prin noua Ordonanţă de urgenţă.

”Pot să vă spun că bugetul alocat în 2016 pentru decontarea de tratament în străinătate pentru pacienţii din Colectiv a fost într-o foarte mică măsură folosit. Pot să vă spun şi una dintre explicaţii: sunt greutăţile birocratice, câteva bariere birocrate pe care acum le-am eliminiat prin noua Ordonanţă de urgenţă”, a arătat Voiculescu.

Întrebat cum vede faptul că părinţii şi rudele victimelor din Colectiv vor să dea în judecată ISU şi Ministerul Sănătăţii, pe care îi consideră vinovaţi pentru tragedia în care 64 de tineri şi-au pierdut viaţa, Voiculescu a afirmat: ”Nu aş vrea să mă pronunţ eu asupra acestui lucru. Sigur că oricine poate acţiona în justiţie pe orice”, scrie news.ro.

”Ştiu despre această intenţie a lor. Am discutat atât cu o bună parte din victime, cât şi cu parte din părinţii celor decedaţi în Colectiv, respectiv rudele. Am avut şi ieri o întâlnire la Ministerul Sănătăţii, în care i-am invitat şi am discutat despre ce am putut să facem până acum şi ce am mai putea face pentru victime, respectiv problemele cu care se confruntă victimele sau aparţinătorii lor”, a declarat Vlad Voiculescu.

Actul normativ adoptat miercuri aprobă plata din bugetul Ministerului Sănătăţii pentru cheltuielile aferente tratamentului pentru victimele tragediei din urmă cu un an care beneficiază de îngrijire medicală în străinătate, în continuarea tratamentului acordat în regim de spitalizare în unităţi sanitare publice din România şi din străinătate.

Sunt exceptate de la plată cheltuielile care se decontează din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, precum şi cele din donaţii sau sponsorizări.

Guvernul precizează că sunt simplificate procedurile care trebuie îndeplinite pentru primirea acestui ajutor, atât pentru pacienţi, cât şi pentru autorităţi.

Totodată, având în vedere faptul că în cazul unor tratamente medicale şi intervenţii chirurgicale plata cheltuielilor este solicitată în avans de către unele spitale din străinătate, s-a introdus şi posibilitatea de plată în avans pentru tratament.

Lista care stabilea spitalele din străinătate unde se puteau face tratamente a fost abrogată, aceasta fiind valabilă doar în faza iniţială a tratamentului, atunci când victimele au fost transferate în afara graniţelor României.

În prezent, un număr de 27 de pacienţi se află în tratament în unităţi sanitare din ţară şi străinătate, însă numărul acestora se modifică permanent, în funcţie de nevoile concrete şi de evoluţiile care apar în procesul de recuperare a victimelor, mai precizează Guvernul.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top