Connect with us
David Cameron a obtinut tot ce a vrut la negocierile cu Uniunea Europeana. Marea Britanie va avea statut special

Știri

David Cameron a obtinut tot ce a vrut la negocierile cu Uniunea Europeana. Marea Britanie va avea statut special

Premierul David Cameron a declarat, vineri seară, la Bruxelles, că a obţinut un statut special al Marii Britanii în Uniunea Europeană.

„Am negociat un acord prin care Marii Britanii să i se confere un statut special în cadrul Uniunii Europene. Voi recomanda acordul sâmbătă membrilor Guvernului britanic”, a declarat David Cameron.

Liderii statelor membre UE au ajuns la un acord, vineri seară, privind termenii menţinerii Marii Britanii în Uniunea Europeană, documentul conţinând o clauză care va permite limitarea indemnizaţiilor sociale ale angajaţilor comunitari străini, în anumite condiţii.

„Eu am spus că vreau reforme cu caracter obligatoriu din punct de vedere legal. Am obţinut acest lucru”, a declarat Cameron după summitul UE.

„Marea Britanie nu va participa niciodată la planuri pentru acordarea de asistenţă financiară unor state din zona euro. De asemenea, companiile britanice nu vor fi discriminate pentru că oricum sunt afara zonei euro”, a explicat David Cameron.

„Marea Britanie va putea limita timp de şapte ani indemnizaţiile sociale pentru angajaţii veniţi din alte ţări europene”, a subliniat Cameron, explicând că a obţinut şi noi prerogative pentru deportarea infractorilor străini.

„Marea Britanie va fi exceptată de la procesul de aprofundare a integrării europene”, a adăugat şeful Guvernului de la Londra, promiţând că va colabora strâns cu liderii celorlalte ţări UE pentru consolidarea securităţii în spaţiul Uniunii Europene.

Citeste mai departe

Adrian Vrauko este project managerul site-ului huff.ro Contact: adrian@huff.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top