Connect with us
Ramășitele victimelor EgyptAir MS804 vor fi predate familiei

Externe

Rămășitele victimelor EgyptAir MS804 vor fi predate familiei

Egiptul anunţă după luni de polemici că va preda rudelor rămăşiţele victimelor zborului EgyptAir MS804.

Egiptul a anunţat sâmbătă, după luni de polemici, că va preda rudelor rămăşiţele victimelor prăbuşirii avionului aparţinând companiei EgyptAir care efectua un zbor între Paris şi Cairo, o dramă ale cărei cauze rămân nedeterminate, relatează AFP.

Zborul MS804 s-a prăbuşit pe 19 mai în Marea Mediterană, între Creta şi coasta de nord a Egiptului, după ce a dispărut brusc de pe ecranele radarelor. Cele 66 de persoane de la bord, între care 40 de egipteni şi 15 francezi, au murit.

Procurorul general egiptean a ordonat să fie restituite corpurile ”victimelor egiptene şi există în prezent o coordonare cu ambasade străine pentru le fi remise rămăşiţele victimelor străine”, a precizat el într-un comunicat.

De luni de zile, familiile victimelor denunţă lipsa de rapiditate a Egiptului în a le predea rămăşiţele.

”Nimic nu poate legitima o asemenea întârziere. Rudele victimelor au impresia că sunt luate ostatice în jocul diplomatic dintre Paris şi Cairo”, a deplâns în septembrie Sébastien Busy, avocatul unui număr de 22 de familii, inclusiv patru franceze.

Săptămâna aceasta, Guvernul francez a exercitat din nou presiuni asupra Egiptului să predea rămăşiţele rudelor.

Acest anunţ despre restituirea corpurilor a fost făcut la câteva zile după ce comisia de anchetă egipteană a afirmat că a găsit urme de explozivi pe rămăşiţe ale unor victime, o concluzie primită cu scepticism în Franţa.

DIVERGENŢE

Cairo a avansat mereu ipoteza unui atentat, însă anchetatorii francezi privilegiază teza unui incident tehnic.

Ministerul egiptean al Aviaţiei a anunţat joi că procurorul general a fost sesizat, amintind că potrivit legii egiptene acest demers are loc ”dacă devine clar în ochii comisiei de anchetă (cu privire la prăbuşire) că există suspiciuni cu privire la o origine criminală a accidentului”.

Însă, în Franţa, Biroul de Anchete şi Analize pentru Securitatea Aviaţiei Civile (BEA) nu şi-a ascuns scepticismul.

”În absenţa unor informaţii detaliate despre condiţiile în care au fost efectuate prelevări şi măsurile care au condus la detectarea urmelor de explozivi, BEA consideră că nu este posibil, în acest stadiu, să se tragă concluzii despre originea accidentului”, a declarat pentru AFP o purtătore de cuvânt.

Ministerul francez de Externe a subliniat că ”ancheta (va) continua cu scopul de a stabili cauzele exacte ale dispariţiei acestui zbor”.

”Suntem într-o manipulare”, a denunţat, în Franţa, secretarul general al Federaţiei Naţionale a Victimelor Atentatelor şi Accidentelor Colective (Ferivac) Stéphane Gicquel.

”Niciun element nu a acreditat pista teroristă. Este vorba despre un şantaj din partea autorităţilor egiptene cu scopul de a acredita această teză, a proteja compania EgyptAir şi a arunca responsabilitatea asupra Parisului”, a adăugat el.

Teza atentatului, în cazul în care va fi stabilită, va pune întrebări despre cum ar fi putut să fie îmbarcată o bombă pe Aeroportul Charles-de-Gaulle din Paris, de unde a decolat avionul, apreciază experţi egipteni.

Aeronava a efectuat anterior legături între Egipt, Tunisia şi Eritreea, înainte de zborul fatal, potrivit site-ului specializat FlightRadar24.

În octombrie 2015, gruparea jihadistă Statul Islamic a revendicat rapid un atentat cu bombă împotriva unui avion care transporta turişti ruşi şi care a decolat dintr-o staţiune balneară egipteană. În total 224 de persoane au fost ucise. Ancheta este în curs.

Știri despre Ramășitele EgyptAir

Avionul EgyptAir prăbușit în Marea Mediterană: Anchetatorii au depistat urme de explozibil pe corpurile pasagerilor

Epava avionului EgyptAir a fost gasita sustin autoritatile

Noi amanunte despre avionul EgyptAir prabusit ieri in mare. ISIS ar fi revendicat atenatul

 

Adrian Vrauko este project managerul site-ului huff.ro Contact: adrian@huff.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top