Connect with us

Știri

Sebastian Ghiță află pe 5 ianuarie dacă va fi arestat

Sebastian Ghiță va afla în data de 5 ianuarie 2017 dacă va fi arestat. ÎCCJ ia în discuție în această zi înlocuirea controlului judiciar pe cauține cu arestarea preventivă.

Decizia vine după ce Sebastian Ghiță a fost declarat fugar. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova a trimis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie documentele prin care a anunţat că Sebastian Ghiţă a încălcat termenii controlului judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova, după ce joi nu s-a prezentat pentru a semna la sediul IPJ din Ploieşti, au declarat pentru News.ro surse judiciare.

Citește și: Sebastian Ghiță apare într-o nouă înregistrare: „Toate dosarele cu patroni de media au fost măsluite”

Potrivit acestora, la instanţa supremă au fost trimise documente care arată că Ghiţă nu s-a prezentat joi, la ora 10.30, la Poliţia Prahova.

Pe de altă parte, surse din DNA au declarat că procurorii anticorupţie vor cere din nou arestarea preventivă în lipsă a lui Sebastian Ghiţă după ce ICCJ va fi anunţată că acesta a încălcat termenii controlului judiciar.

Este a doua oară când DNA cere emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top