Știri
Caz ŞOCANT la Iaşi! Un preot a scos arma şi a împuşcat două animale
Incident neobişnuit, zilele trecute, la Iaşi. Imediat după ce a ieşit de la slujba de duminică, un preot a pus mâna pe o armă de vânătoare, a băgat un cartuş pe ţeavă şi a ţintit!
Un preot a tras cu puşcă ziua în amiază mare. Doi câini au fost ucişi dintr-un motiv bine întemeiat dacă ne-am lua după spusele slujitorului Domnului. Desigur, în astfel de situaţii comunitatea se împarte în două. Unii spun că preotul a procedat cum trebuia, iar alţii îl acuză de cruzime.
Astfel, duminică trecută, un apel la numărul unic de urgenţe avea să anunţe că o anumită persoană a tras cu armă de vânătoare în sat. Imediat au ajuns la faţă locului poliţiştii ieşeni împreună cu criminaliştii. Au pornit o anchetă şi au stabilit că doi câini, unul maidanez, iar altul a unui localnic, au fost împuşcaţi. Atât cele două leşuri, cât şi armă de vânătoare a preotului Dumitru Chirică au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor. Totodată, oamenii legii au deschis un dosar penal, scrie bzi.ro
Preotul cu puşcă în spate, cercetat penal
Pe numele preotului a fost deschis dosar penal, iar acum această va avea de dat explicaţii în faţă legii. „În urmă sesizării făcute de către un localnic, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru uz de armă fără drept şi uciderea animalelor cu intenţie fără drept. Cercetările în acest caz continuă pentru stabilirea întregii situaţii de fapt”, a precizat Adina Lupu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi (IPJ).
Localnicii ştiu că preotul are arme de foc şi spun că mai aud câteodată împuşcături. Cât despre cei doi câini împuşcaţi vorbeşte toată lumea.
„Preotul are armă… A împuşcat doi câini din câte se aude. Acum eu nu mă pricep dacă are sau nu voie, totuşi din câte am auzit că ar fi fost la el pe proprietate. Se mai aud împuşcături, dar nu ştiu dacă vin sau nu de la el. Oricum la noi în zona sunt aduşi câini şi pisici de prin alte părţi şi sunt lăsate aici. Eu zic că preotul a făcut foarte bine, la mine am găsit în curte câini vagabonzi. E plin de javre peste tot. Nu mai poţi lasă o pasăre liberă”, a spus o localnică.
carmen
2017-10-22T19:10:24+03:00 at 19:10
Ce fel de preot face asta,nu avem voie ca sa`l judecam.dar marita la fel cum a facut acestor animalute.