Două persoane, ucise de albine în localitatea Cernățești din Buzău

Autor Catalin Nae
Două persoane, ucise de albine în localitatea Cernățești din Buzău
Două persoane au fost ucise de albine, iar o alta a fost spitalizată după ce a fost înțepată de mai multe ori. Incidentul s-a petrecut în Cernățești, județul Buzău.

Două persoane au decedat iar o alta a fost dusă la spital, după ce au fost înţepate de albine, incidentul având loc, sâmbătă, în comuna buzoiană Cernăteşti.

Prefectul de Buzău, Carmen-Adriana Ichim, a declarat, pentru AGERPRES, că un pavilion cu stupi a plecat, vineri noapte, de la Berca spre Cernăteşti, unde este o zonă de salcâmi iar, la un moment dat, mai mulţi stupi au căzut pe un drum sătesc.

Trei persoane aflate în maşina care transporta stupii au coborât pentru a-i ridica, moment în care albinele, care erau într-o stare de agitaţie, le-au înţepat, două dintre ele, respectiv şoferul şi un apicultor, pierzându-şi viaţa, a precizat sursa citată.

O a treia persoană, care de asemenea a fost înţepată, a fost preluată de ambulanţă şi dusă la spital, a declarat prefectul de Buzău.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Buzău, Georgiana Nazîru, jandarmii s-au deplasat la faţa locului pentru a izola zona şi pentru a proteja populaţia.

Prefectul Carmen-Adriana Ichim a precizat că la Cernăteşti au intervenit şi apicultori, stupii au fost reamplasaţi în maşina care îi transporta, iar albinele s-au liniştit.

Te-ar putea interesa și:  Un militar, găsit mort la o unitate din municipiul Focșani

Un subofiţer în vârstă de 22 de ani, de la o unitate militară din municipiul Focşani, a fost găsit mort în timp ce se afla în serviciul de pază.

Militarul avea gradul de caporal la Unitatea Militară 1470 din Focşani, iar sâmbătă la amiază s-a împuşcat, fiind găsit decedat de colegi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Brigăzii 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza”, maiorul Ion Dantiş, ancheta a fost preluată de procurorii militari. De asemenea, la nivelul unităţii a fost constituită o comisie de cercetare a evenimentului.

Citește și: Crima din Baia Mare: Ucigașul fetiței de 5 ani, încă neidentificat. Ce recompensă a oferit primarul Cherecheș

Citește și: Crimă în Vama Veche! Un bărbat a fost găsit mort pe plajă. Cine este victima