Connect with us
Câștigători Eurovision 2018 Semifinala 1 - 8 mai

Știri

Câștigători Eurovision 2018 Semifinala 1 – 8 mai

Câștigători Eurovision 2018 Semifinala 1. Emoții pentru concurenţii Eurovision Song Contest! Marţi, 8 mai, artişti din 19 ţări vor urca pe scena de la Altice Arena, în prima semifinală a concursului.  Huff.ro vă ține la curent cu ce se întâmplă pe 8 mai la Eurovision.

Lista concurenților calificați în Finala Eurovision 2018

Din 19 țări în această seară s-au calificat în finala Eurovision doar 10 tări.

Câștigătorii primei Semifinale Eurovision 2018 – 8 mai 2018

  • Austria
  • Estonia
  • Cipru
  • Lituania
  • Israel
  • Cehia
  • Bulgaria
  • Albania
  • Finlanda
  • Irlanda

A ÎNCEPUT PRIMA SEMIFINALĂ EUROVISION 2018! Finala e transmisă live pe Youtube și la TVR și TVR Internațional

UPDATE, 00:04 Țările calificate sunt: Austria, Estonia, Cipru, Lituania, Israel, Cehia, Bulgaria, Albania, Finlanda și Irlanda.

UPDATE, 00:03 Voturile au fost validate! Nu au fost probleme în privința votării. Imediat aflăm cine se califică în marea finală.

UPDATE, 23:48 S-au oprit liniile de votare. În scurt timp aflăm care sunt cele 10 țări calificate în marea finală de sâmbătă, 12 mai.

UPDATE, 23:28 START VOT! Românii nu pot vota în această semifinală!

UPDATE, 23:23 Diva absolută a acestei ediții este Eleni Foureira!!!! Cipru aduce focul pe scenă!

UPDATE, 23:19 Irlandezii sunt cotați cu slabe șanse de calificare anul acesta. Ryan O’Shaughnessy cântă melodia „Together”.

UPDATE, 23:15 ZiBZZZZZ… Trebuia să mă opresc la un singur z. Hm. Ăsta e numele trupei care reprezintă Elveția în acest an cu melodia „Stones”.

UPDATE, 23:11 Armenia e reprezentată de Sevak Khanagyan. O voce senzațională! Piele de găină…

UPDATE, 23:07 Saara Aalto (cu 2 de a, nu e greșeală de redactare) vine cu piesa „Monsters”. Finlanda a câștigat în 2006 cu monștrii ei.

UPDATE, 23:03 Yianna Terzi din Grecia, un din preferatele sălii! „Oniro Mou” este piesa cu care artista speră să câștige concursul!

UPDATE, 23:00 Cesar Sampson reprezintă Austria anul acesta. O piesă bună cu un sound modern și o apariție de infarct!

UPDATE, 22:56 Franka reprezintă Croația anul acesta la Eurovision. Are șanse 50-50 să se califice în semifinală. Vom avea parte de surprize așadar!

UPDATE, 22:49 Eye Cue din Macedonia cu o melodie fredonabilă. Cam puțin pentru Eurovision. Credeți că se califică?

UPDATE, 22:45 O altă preferată de-ale noastre: Equinox din Bulgaria! Vecinii noștri surprind și anul ăsta!

 

UPDATE, 22:41 Una din preferatele noastre din acest an: Elina Nechayeva din Estonia spulberă toți decibelii! EX-CEP-ȚI-O-NA-LĂ!!!

UPDATE, 22:37 Alekseev din Belarus tremură de emoții pe scena Eurovision

UPDATE, 22:33 Netta din Israel, una din marile favorite ale acestui an. Beat-urile îi ies mai ceva ca pe înregistrare! O artistă care aduce culoare la Eurovision!

UPDATE, 22:28 Ieva Zasimauskaitė din Lithuania cântă una din cele mai emoționante melodii din acest an.

UPDATE, 22:24 Miklos Josef face senzație pe scena Eurovision. We love Czech Republic!

UPDATE, 22:19 A patra în semifinală e Sennek, plăcerea noastră vinovată din această seară! Belgia are șanse mari de calificare.

Reacția reprezentanților Belgiei la prestația artistei Sennek

UPDATE, 22:16 Imagini din camera presei. Jurnaliștii, în extaz în această semifinală. Atmosfera de aici nu se poate descrie într-un singur cuvânt!

UPDATE, 22:14 Albania e reprezentată anul acesta de Eugent Bushpepa. O piesă drăguță, fredonabilă!

UPDATE, 22:11 O piesă care vă poate adormi, cea a Islandei din acest an. Nu e cotată ca finalistă, dar cine știe, surprize pot apărea mereu! Ari Olafsson cântă „Your choice”

UPDATE, 22:06 Aisel din Azerbaijan deschide seara!

UPDATE, 22:06 Ordinea intrărilor celor 19 țări din această semifinală

UPDATE, 22:05 Cele 4 prezentatoare dau startul celui mai tare concurs muzical! Începe Eurovision 2018!

UPDATE, 21:50 Filomena Cautela, Sílvia Alberto, Daniela Ruah și Catarina Furtado sunt prezentatoarele Eurovision din acest an

UPDATE, 21:48 În tot acest timp, trupa The Humans cântă la Eurovision Village

UPDATE, 21:22 Imagini de acum 5 minute din Arena Altice primite de la unul din fanii concursului. Mulțumiri lui Ștefan Angel!

UPDATE, 20:53 Au mai rămas o oră și 7 minute până la începerea primei semifinale. Prima țară care va intra în show este Albania!

UPDATE, 18:52 Încep să vină tot mai mulți jurnaliști în sala presei.

Albania, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Cehia, Estonia, Islanda, Israel, Lituania (în prima parte a show-ului), Armenia, Austria, Croaţia, Cipru, Finlanda, Macedonia, Grecia, Irlanda, Elveţia (în a doua parte) sunt ţările care intră astă seară în concurs.

În afară de locuitorii acestor ţări, în această semifinală votează şi fanii Eurovision din Portugalia, Spania şi Marea Britanie. Doar 10 dintre cei 19 concurenţi vor merge mai departe, în Finală.

Ţările din grupul celor cinci mari plătitoare (big five) – Franţa, Germania, Spania, Marea Britanie şi Italia – sunt calificate direct în finală, alături de ţara gazdă, Portugalia, însă votează, conform tragerii la sorţi, în semifinale.

Cu o zi înainte, artiştii au concurat în show-ul realizat exclusiv pentru juriile de specialitate, ale căror punctaje vor fi date publicităţii doar după Marea Finală.

În aşteptarea celei de-a doua semifinale Esc Lisboa, The Humans s-au relaxat, alături de reprezentanţii Muntenegrului, într-o excursie la Quinta da Regaleira din Sintra. Construit de Antonio Augusto Carvalho Monteiro la sfârşitul secolului al XIX-lea, ansamblul face parte din Patrimoniu Mondial UNESCO.

Telespectatorii TVR vor vizita una dintre celei mai de seamă atracţii turistice ale Portugalia şi îi vor urmări, pas cu pas, pe artiştii noştri în emisiunea Drumul spre Lisabona.

Românii pot urmări spectacolul în direct, la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online pe TVR+, începând cu ora 22.00.

Eurovision 2018 Semifinala 1 – Când concurează România

Cea de-a doua semifinală, în care vor concura şi reprezentanţii României, The Humans, cu melodia Goodbye, va avea loc joi, 10 mai, iar spectacolul va fi transmis în direct pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+, de la ora 22.00.

Finala Eurovision 2018 va avea loc sâmbătă, 12 mai, iar telespectatorii români o vor putea urmări în direct pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+, începând cu ora 22.00.

Echipele de la Huff.ro și Revista Teo sunt la Lisabona și vă vor ține la curent cu ce se întâmplă la cea mai importantă competiție a cântecului european și vă vor prezenta ce nu se vede la TV.

Citește și: Jurnal de EUROVISION 2018, Ziua 1 la Lisabona. Ce țări ne-au sfidat și cine ne-a enervat

Citește și: Eurovision 2018: Netta Barzilai, câștigătoarea din acest an a concursului (case de pariuri)

Citește și: Reprezentantul Eurovision Muntenegru: „Nu îmi place România!”

Citește și: Blue Carpet și ceremonia de deschidere

1 Comment

1 Comment

  1. anonim

    2018-05-08T20:00:05+03:00 at 20:00

    Romania este in a doua semifinala! deci in seara aceasta nu o vom vedea! de calificat cred sigur ca se vor califica Grecia Cipru Bulgaria! si care mai sunt! evident ca numai zece tari in seara asta se vor califica! cele zece tari automat vor intra direct in finala! la fel se va intampla si in a doua semifinala!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top