Știri
Laura Codruța Kovesi, candidatul USR la alegerile prezidențiale? Ce a spus Dan Barna
Laura Codruța Kovesi are ușile deschise în USR, a anunțat președintele formațiunii, Dan Barna. El nu a exclus posibilitatea ca fosta șefă a DNA să fie candidatul la alegerile prezidențiale și a dezvăluit și ce discuții a avut cu aceasta
Barna a arătat că a existat un schimb de mesaje, urmând ca în perioada următoare să fie purtate discuţii în acest sens.
„A fost un schimb de mesaje în care i-am transmis că se bucură in continuare de încrederea şi de sprijinul nostru.
I-am spus de asemenea că USR are uşile deschise pentru domnia sa, în măsura în care va considera necesar să intre în politică şi i-am spus asta pentru că Laura Codruţa Kovesi este un simbol al luptei anticorupţie.
USR este angrenat la propriu cu toate resursele în această luptă de susţinere a statului de drept şi, în măsura în care doamna Kovesi va dori să intre în politică, considerăm că ar putea să fie un membru foarte valoros al partidului nostru şi ar putea să aducă acea parte de Românie decentă, să avem un stat in care un condamnat penal care fură bani de la copii şi îşi plăteşte oamenii de la partid nu conduce statul.
Am primit un mesaj de mulţumire în care a apreciat cumva suportul nostru şi a spus că pentru perioada următoare se va retrage puţin, neavând concediu de 5 ani, după care vom putea să stăm de vorbă în perioada următoare.
I-am spus că respectăm anunţul şi decizia de a rămâne procuror în perioada următoare şi orice decizie privind implicarea politică şi paşii următori aparţin exclusiv doamnei Kovesi”, a detaliat Dan Barna, într-o declaraţie la Parlament.
USR ar putea să o susțină pe Laura Codruța Kovesi la alegerile prezidențiale
El a adăugat că nu se pune problema unui refuz, deocamdată, pentru că oferta este doar sub forma unei invitaţii:
„Nu se pune problema de refuz în acest moment, pentru că oferta mea a fost aceea de a-i spune că uşile USR sunt deschise şi de a o invita în partidul nostru. Dincolo de asta, evident că viitorul va decide. (…)
E nevoie de o solidaritate şi de unitate a forţelor care vor un stat european şi un stat democratic. Nu se pune problema de poziţii în acest moment, deocamdată doamna Kovesi a anunţat că rămâne procuror”.
Întrebat dacă USR ar putea să o susţină pe Laura Codruţa Kovesi pentru alegerile prezidenţiale, Barna nu a exclus o astfel de posibilitate.
„USR este un partid democratic şi orice membru care îşi doreşte să candideze pentru o poziţie poate să facă lucru ăsta. Dacă partidul o va susţine, şi doamna Kovesi, ca şi oricine altcineva, poate să fie un candidat al partidului nostru.
Ar putea să fie o opţiune pentru România, pentru că doamna Kovesi a dovedit în toată această perioadă că există posiblitatea ca un om să lupte în mod real pentru justiţie şi, da, achitările tocmai arată acest lucru – că justiţia funcţionează şi că nu am venit încă un stat de Dragnea, în care instituţiile sunt cabinetul său de avocatură personal”, a spus liderul USR.
Ce relații are USR cu Dacian Cioloș
El a amintit că USR va avea candidat propriu la alegerile prezidenţiale şi a subliniat că lucrează foarte bine şi cu Romania 100, platformă politică condusă de fostul premier Dacian Cioloş.
„Nu suntem la acest tip de decizie (n.r. – pe cine susţine USR între Cioloş şi Kovesi). Am anunţat – USR va avea un candidat propriu, care va fi acesta, vom vedea în perioada următoare, avem o colaborare foarte bună cu colegii de la Romania 100 – Dacian Cioloş şi lucrăm activ şi asumat în a crea o alternativă consistentă şi valoroasă pentru România care să funcţioneze.
În momentul de faţă miza pentru România nu sunt alegerile prezidenţiale, miza pentru România este „fără penali în funcţii publice”. (…) Noi am transmis un mesaj, doamna Kovesi l-a primit, lucrurile sunt foarte clare în acest moment”, a arătat deputatul USR.
Citește și: Ce au spus Traian Băsescu și Dacian Cioloș după ce președintele a revocat-o pe Kovesi
Citește și: Bucurie în PSD după revocarea lui Kovesi. Ce spun social-democrații despre Iohannis