Politic
Sebastian Ghiță i-a amenințat cu bătaia pe protestatari
Fostul parlamentar PSD Sebastian Ghiță, fugit în Serbia și care a anunțat că va candida la europarlamentare pe lista Partidului România Unită (PRU), i-a amenințat cu bătaia pe cei care protestează în stradă față de modificarea legilor justiției.
Sebastian Ghiță a spus într-o intervenție telefonică la România TV că îi va trimite pe membrii PRU „să le dea o mamă de bătaie” manifestanților. În rerplică, doi dintre protestatarii au anunțat marți că au depus plângere penală împotriva fostului deputat, pentru amenințare.
Peste 460 de reclamații la România TV, după ce Sebastian Ghiță i-a amenințat cu bătaia pe protestatari
„Dacă le mai prindem pe străzi pe bandele #Rezist, cum i-am văzut astăzi la Ministerul Justiției, s-ar putea să se întâlnească cu niște cetățeni de la Partidul România Unită, care să le dea niște șuturi în fund și să îi trimită acasă. Dacă poliția nu-i trimite acasă, o să-i trimitem noi. Că asta nu-i democrație”, a declarat fostul parlamentar PSD, luni seară, potrivit HotNews.ro.
„Nu se trezesc unii dintre noi să spargă geamurile, să-l bată pe ministru sau pe judecători. Asta curând se va termina. Dacă Poliția nu-i ia de pe străzi, o să ne luăm la bătaie cu ei (…) Ne asumăm. N-am știut și nu știm. Dar suntem atenți și cum îi vom prinde pe străzi bătând vreun ministru, distrugând instituții și sărind pe gardurile Parlamentului, o să le dăm o mamă de bătaie. Să plece la ei acasă și să ne lase în pace”, a adăugat Ghiță la postul pe care îl patronează.
Doi dintre protestatarii #rezist, Cătălin Teniţă şi Marian Rădună, au făcut marți plângeri penale împotriva lui Sebastian Ghiţă, pentru ameninţare.
„Eu și Răduna Marian am decis să facem o plângere penală. Pentru mine e pentru prima dată în viață când fac așa ceva (Marian mai are una pentru evenimentele din 10 august), însă cred că nu mai e suficient să ne văicărim pe Facebook. Este o plângere penală împotriva lui Sebastian Ghiță. Ieri acest infractor a amenințat cu bătaia protestatarii care au fost în fața Ministerului de Justiție și a altor instituții publice. A promis că aduce el oameni de la PRU care îi vor alunga de pe străzi, prin bătaie, pe cei care militează pentru justiție. Noi am protestat (pașnic) la Minsterul de Justiție. Așa cum au făcut-o mii de cetățeni la protestul de acum vreo 10 zile (cel cu marșul). Așadar, amenințarea ne vizează direct”, a scris Cătălin Teniță, pe Facebook.