Connect with us
Ultima ORĂ! Poliția germană a luat DECIZIA. Românii prezenți la consulatul din Munchen vor vota până la ultimul

Politic

Ultima ORĂ! Poliția germană a luat DECIZIA. Românii prezenți la consulatul din Munchen vor vota până la ultimul

Românii care așteptau la coadă să voteze, la ora 21:00 (ora locală), la închiderea urnelor, la consultatul din Munchen vor putea să voteze până la ultimul. Măsura specială a fost luată de poliția germană. Oamenii au fost înconjurați cu un gard și se consideră că este terioriul consulatului și prin urmare se respectă legea electorală românească.

„Final fericit la München”

Rezultate diaspora Alegeri Europarlamentare Referendum 2019 străinătate EXIT POLL

„Final fericit la München, unde poliția a luat inițiativa de a construi un perimetru din garduri, a băgat pe toată lumea înăuntru și acum consideră că sunt pe teritoriul consulatului, deci vor vota cu toții”, scrie jurnalistul Vlad Ursulean, aflat la fața locului.

El a menționat că „unul dintre polițiști e născut în Brașov și ne-a vorbit la portavoce în română.”

„Rămâne enervarea de peste zi – peste 8 ore de stat la coadă și mulți oameni care au renunțat, dar e înduioșător să vedem autorități care iau măsuri în sprijinul publicului și le anunță calm, liniștind instant o mulțime furioasă”, mai spune jurnalistul.

Duminică, la alegerile europarlamentare și la referendumul pentru justiție, au fost mari probleme privind organizarea votului. S-au format cozi kilometrice la unele secții de votare, iar unii oameni au așteptat și opt-nouă ore și tot nu au putut să-și exprime opțiunile politice.

„Se merge extrem de greu şi cred că problema principală este organizarea, care este în așa manieră gândită, încât să meargă lent”, a declarat pentru Digi24 Cristian Buzea, un român stabilit la Munchen.

Citește și:

El a precizat că a stat de la 8:30 până în jurul orei 15:30 ca să poată să voteze. Cristian Buzea a mai spus că oamenii care stau la coadă sunt deciși și motivați să nu renunțe și să încerce să voteze. Românul a povestit că la secția de votare respectivă e o singură ușă pe care se intră și se iese și accesul este îngreunat. O persoană stă la ușă și intrarea sau ieșirea în secția de vot se face pe grupuri.

Opoziția cerut prelungirea orelor de votare în diaspora, însă Biroul electoral central a respins cererea.

Sursă: www.digi24.ro

Emanuel Laurențiu - redactor. Colegul nostru redactează știri în domeniile știri interne, știri externe.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Politic

To Top