Sanatate
Ludovic Orban, îi cere lui Tătaru să fie dată afară Sorina Pintea
Sorina Pintea a fost numită ieri de Consiliul Județean, Director Medical, acolo unde a fost Director General dupa ce aceasta a fost eliberată condiționat.
Ludovic Orban a fost foarte ferm și i-a solicitat lui Nelu Tătaru să o demită pe Sorina Pintea de urgență.
Sorina Pintea a fost prinsă în timp ce lua mită 10.000 de euro.
Sorina Pintea era în stare de șoc după ce a fost arestată pentru luare de mită. Aceasta nu mai mănâncă de 3 zile, conform avocatului său care a fost invitat la „Siteza zilei”. Acesta acuză autoritățile că nu a fost transportată la arestul de la Poliția Capitalei cu o mașină dotată cu asistență medicală. Arestul a șocat înreaga lume politică, după ce aceasta a fost prinsă în flagrant.
„Sunt patru intrări la această policlinică – s-a folosit intrarea din Splai, acolo unde era toată presa, evident, pentru a se realiza aceste imagini care nu fac decât să o pună într-o situație umilitoare.
Îmi asum ce spun: sunt acte de tortură la la adresa domniei sale, dacă cumva cineva credea că stă bine cu psihicul în acest moment”, a spus avocatul Viorel Mocanu.
Acesta a precizat că starea Sorinei Pintea s-a agravat în ultimele 90 de ore, din momentul în care a fost încarcerată. Fostul ministru nu a mai putut să mănânce de 72 de ore.
Avocații Sorinei Pintea au depus o sesizare către Centrul de Reținere și Arestare Preventivă nr. 1 din București, reclamând faptul că fostului ministru i-au fost încălcate mai multe drepturi, că a fost expusă în situația în care se află, adusă în cătușe la medic și împinsă de un agent din escortă.
Potrivit sesizării, avocații spun că au fost încălcate drepturile pacientului și art. 3 CEDO.
Avocații cer să le fie comunicat „de urgență” cine sunt cei au efectuat transportul la clinica medicală și ce funcții au, dar și cine a dispus comunicarea către mass-media.