Connect with us
deocamdată nu se ştie deloc când miniştrii de Interne ai UE vor cădea de acord asupra unui plan privind redeschiderea frontierelor pentru turişti.

Externe

Vacanțe: Când vom putea călători din nou. Ce măsuri va lua UE în turism

Criza de coronavirus a provocat pagube mari în mai multe domenii. Dintre cele mai afectate este turismul. În toată Europa, sunt așteptate pierderi de până la 70%. Cu toate acestea, autoritățile de pretutindeni au în vedere un plan de revenire, de restaurare a acestei ramuri. Mai multe țări europene și-au prezentat propriile idei, iar oficialii preconizează datele la care turiștii vor fi așteptați în vizită, dar și cum va decurge situația. Sezonul de vacanțe este aproape.

Vacanțe: Când vom putea călători din nou. Ce măsuri va lua UE în turism

Ministerul federal al Economiei, Thomas Bareiß, a declarat că nimeni nu va ști momentul exact când vor fi reluate măsurile transfrontaliere. De altfel, el crede că turiștii vor avea șanse slabe de a călători în Italia sau Spania, unele dintre statele cele mai afectate de coronavirus. În plus, el îi încurajează pe germani să călătorească în propria țară, care este destul de bogată din acest punct de vedere.

Responsabilii de acest domeniu fac un apel moral la turiști. Ei încurajează călătoriile în regiunile sudice şi ca un act de solidaritate, pentru a ajuta aceste zone în reconstrucția turismului greu încercat de pandemie.

Este prevăzută și o dovadă a stării de sănătate. Astfel, mai multe țări vor cere un aşa-numit „paşaport coronavirus” care să ateste că niciun călător nu prezintă un pericol pentru ceilalți.

Ministrul Turismului din Malta, Julia Farrugia Portelli, pledează pentru standarde comune la nivelul UE în ce priveşte protecţia sănătăţii în hoteluri, restaurante, avioane şi pe plaje.

Cu toate acestea, unele state, precum Austria, sunt mult mai rezervate. Ele au în vedere găzduirea doar a cetățenilor din statele vecine, şi din regiuni în care rata infectării cu coronavirus nu este aşa de ridicată.

Pe plaje, italienii anunță că vor acord o atenție sporită protecției. Turiștii vor fi despărțiți de pereți din pexiglas, interacțiunile vor fi la un grad minim.

Grecii vor fi și ei precauți. Ar putea transporta turișii sănătoși cu avionae speciale, pentru a-i feri de contactul cu ceilalți.

Alţi miniştri europeni recomandă petrecerea concediului în acest an în mediul rural, departe de plaje şi marile lanţuri hoteliere.

Nu se știe când miniştrii de Interne ai UE vor cădea de acord asupra unui plan privind redeschiderea frontierelor pentru turişti. Cu toate acestea, se lucrează intens la pregătirile pentru sezonul vacanțe.

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top