Sanatate
Cardul de sănătate redevine obligatoriu din 1 iulie. La ce servicii mai poți apela fără el
Cardul de sănătate redevine obligatoriu din data de 1 iulie, însă câteva servicii pot fi în continuare accesate fără acesta. Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat printr-un comunicat de presă că toate serviciile medicale, de îngrijiri la domiciliu, medicamentele şi materialele sanitare, precum şi dispozitivele medicale se acordă şi se validează începând cu data de 1 iulie.
Cardul de sănătate redevine obligatoriu din 1 iulie. La ce servicii mai poți apela fără el
Deși cardul devine din nou obligatoriu pentru pacienți, nu veți avea nevoie de el atunci când apelați la serviciile acordate în cabinetele medicilor de familie sau în ambulatoriu clinic de specialitate. Veți putea apela la aceste servicii fără să prezentați cardul de sănătate până la data de 30 septembrie, conform comunicatului emis de CNAS.
Potrivit HG 438/2020 privind completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 140/2018, s-au luat o serie de măsuri care sunt valabile până la data de 30 septembrie 2020. Acestea sunt menite să vină în sprijinul pacienților în perioada de pandemie în care ne aflăm.
– consultaţiile medicale acordate în asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog şi logoped, pot fi acordate şi la distanţă, utilizând orice mijloace de comunicare. Consultaţiile medicale la distanţă se acordă cu încadrarea în numărul maxim de 8 consultaţii pe oră;
– consultaţiile la medicul specialist din ambulatoriu se acordă fără a fi necesar biletul de trimitere;
– în urma consultaţiilor acordate la distanţă medicul de familie / medicul specialist va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv prescripţiile medicale; documentele sunt transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică;
– medicii din spital pot elibera, dacă situaţia o impune, la externarea asiguratului, prescripţie medicală pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală în ambulatoriu pentru maximum 90 de zile;
– pentru situaţiile care necesită prezentarea de documente casei de asigurări de sănătate de către asigurat, documentele pot fi transmise casei de asigurări de sănătate prin mijloace electronice de comunicare; mijloacele electronice de comunicare se pot folosi şi pentru transmiterea de către casele de asigurări de sănătate a documentelor eliberate, necesare asiguraţilor;
Totodată, termenul de valabilitate pentru mai multe tipuri de documente a fost prelungit tot până la data de 30 septembrie. Este vorba despre: biletele de trimitere pentru specialităţi clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare; biletele de trimitere pentru specialităţi paraclinice; recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive – ce se depun / se transmit la casa de asigurări de sănătate; deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive; deciziile de aprobare emise de către comisia de specialitate de la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru efectuarea investigaţiei PET-CT.
Președintele CNAS a motivat reintroducerea validării cardului de sănătate pentru mai multe dintre serviciile medicale oferite. Motivul principal este gestionarea mai bună a fondurilor din sistemul de sănătate.
”Reintroducem validarea serviciilor medicale cu cardul național de sănătate pentru că este necesar să avem o evidenţă mai clară a serviciilor acordate, astfel încât să putem gestiona cât mai eficient fondurile din sistemul de sănătate. De asemenea, pentru că s-a dovedit că serviciile medicale la distanţă au avut un rol important în limitarea răspândirii infectărilor cu COVID-19 şi că acest tip de servicii a fost apreciat atât de medici, cât şi de pacienţi, căutăm soluţii pentru a introduce cu caracter permanent consultaţiile la distanţă în sistemul de sănătate, mai ales pentru pacienţii cu boli cronice stabilizate”, a declarat Adela Cojan, preşedintele CNAS, citată în comunicat.