Connect with us
Copil salvat de la înec de un pompier în ultimul moment. Era agățat de o piatră

Locale

Copil salvat de la înec de un pompier în ultimul moment. Era agățat de o piatră

Marți, 30 iunie, trei copii cu vârste cuprinse între 11- 13 ani au mers la scăldat la râul Crişul Alb, în localitatea Buteni. Joaca acestora, nesupravegheată de niciun adult, era pe punctul să se transforme într-o tragedie dacă salvatorii nu ar fi intervenit la timp și unul dintre ei nu ar fi acționat prompt. Unul dintre copii a fost tras de curenți și dus într-o zonă cu apă adâncă. Acesta a reușit să se agațe de o piatră, iar ceilalți au rămas pe o insulă au sunat după ajutor.

Copil salvat de la înec de un pompier în ultimul moment. Era agățat de o piatră

Curenții puternici l-au tras în larg pe unul dintre copii, fiind la un pas de înec atunci când a ajuns la apă adâncă. Din fericire, acesta a reușit să se agațe de o piatră, pe care ulterior s-a și urcat, stând acolo până la sosirea pompierilor din Sebiș. Aceștia au ajuns la fața locului în timp record, pentru că băiatul era sleit de puteri și abia se mai ținea de piatră.

Acesta a rezistat până la sosirea salvatorilor. Unul dintre pompieri a riscat și a decis să nu mai piardă timp lansând barca, așa că a înotat el până la locul în care se afla băiatul. Acesta a fost echipat cu o vestă de salvare și adus până la o insuliță, de unde a fost preluat în stare de hipotermie de paramedicii SMURD și transportat la spitalul din Sebiș. El se află acum în afara oricărui pericol și starea lui de sănătate este una bună.

„Din fericire, în momentul sosirii echipajelor de intervenţie copilul, deşi la limita puterilor, era încă la suprafaţă. Fără să mai lanseze barca la apă, unul dintre salvatori a înotat până la copil, l-a echipat cu vestă de salvare şi l-a adus până pe insuliţă, unde a fost preluat de paramedicii SMURD”, au transmis reprezentanţii ISU Arad.

Continue Reading
You may also like...

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Locale

To Top