Connect with us
Școală online până la 15 octombrie. Unde va fi aplicată această decizie

Educatie

Școală online până la 15 octombrie. Unde va fi aplicată această decizie

Situația din țara noastră este una dificilă, având în vedere că infectările cu noul virus sunt, în continuare, pe un trend ascendent. Cu toate acestea, oamenii au avut parte, de-a lungul timpului, de mai multe relaxări care au dus, treptat, la viața de dinainte de criza sanitară cu care ne confruntăm. Astfel, deși ultimul semestru s-a desfășurat în mediul online, autoritățile au decis deschiderea noului an școlar la 14 septembrie, iar elevii se vor revedea în sălile de clase. Totuși, elevii unei școli nu vor respecta această decizie și vor face școală online.

Școală online până la 15 octombrie. Unde va fi aplicată această decizie

Deși școlile se vor deschide la 14 septembrie, iar elevii vor ocupa din nou locurile în bănci, elevii unei școli din România vor desfășura cursurile tot în mediul online, pentru cel puțin o lună, cu posibilitatea de extindere a deciziei. Conducerea Colegiului Național Nichita Stănescu din Ploiești a decis ca toți elevii să participe la cursuri exclusiv online, cel puțin până la data de 15 octombrie. Termenul de școală online poate să fie extins.

Procedura prin care s-a ajuns la acest mod de lucru pentru cei mici a fost una foarte interesantă. Unitatea de învățământ a făcut un sondaj printre părinții elevilor din școală, iar în urma rezultatului s-a decis blocarea cursurilor în clase. În liceu învață aproximativ 1200 de elevi, iar 710 părinți au participat la acest sondaj. Doar 35 la sută dintre cei întrebați au răspuns că doresc sa-și lase copiii în școală. Astfel, elevii vor sta acasă, în timp ce profesorii vor transmite cursurile online, din sălile de clasă. Această decizie a fost luată pe motiv că liceul este dotat, astfel încât totul să decurgă cum trebuie.

710 parinti au răspuns la intrebarile pe care le-am adresat, în condițiile în care colegiul are în jur de 1.200 de elevi. Noi zicem că am avut o participare reprezentativă. Dintre aceștia, doar trei au spus că nu au telefon, tabletă sau calculator cu acces la internet, pentru a le pune la dispoziția copiilor, iar pentru aceștia școala va găsi o soluție, de a le oferi echipamentele de care elevii respectivi au nevoie.”, a declarat Daniela Uta, reprezentant al Asociației de Părinți.

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Educatie

To Top