Vremea
Prognoza meteo vineri 11 septembrie. Temperaturi de peste 30 de grade celsius
Luna august a fost una dintre cele mai călduroase din ultimii ani. Oamenii au avut parte de temperaturi caniculare, iar ploile au căzut foarte rar și în cantități mici. Meteorologii anunță că toamna nu își intră în drepturi nici în septembrie și sunt așteptate temperaturi peste cele normale pentru această perioadă. În data de 11 septembrie, vremea nu se va schimba prea mult față de zilele trecute și va rămâne la fel de călduroasă.
Prognoza meteo vineri 11 septembrie. Temperaturi de peste 30 de grade celsius
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) spune că, vineri, 11 septembrie, vremea se va menține predominant frumoasă și caldă în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri la munte, unde izolat vor fi condiţii pentru ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri ziua, pe crestele montane și în regiunile sud-estice și sudice.
Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 32 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 şi 20 grade, mai scãzute în depresiunile din estul Transilvaniei, spre 4 grade, unde vor fi condiţii de ceaţã.
In București, vremea va fi predominant frumoasã. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat în anumite momente ale zilei. Temperatura maximã va fi de 29, 30 de grade, iar cea minimã de 15, 17 grade.
La munte, pe 11 septembrie, vremea se va menține la fel de frumoasă și mai călduroasă pentru această perioadă. Cerul va fi variabil ziua, cu unele înnorări în prima parte a zilei și senin spre după-amiază. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări, mai ales pe creste.
La mare, vremea va fi în continuare frumoasă și perfectă pentru plajă, fiind așteptat un număr mare de turiști și în această săptămână, mai ales în weekend. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 și 27 de grade, iar cele minime între 18 și 20 de grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 23 și 25 de grade, perfectă pentru baie.