Connect with us
Au început filmările pentru "Adela", noul serial de la Antena 1

TV

Au început filmările pentru „Adela”, noul serial de la Antena 1

Antena 1 a anunțat că au început filmările pentru noul serial de ficțiune „Adela”, produs de Ruxandra Ion. Producția este o adaptare liberă după serialul O hayat Benim / This is my life, produs de Fox Turcia și povestea filmului este una cu totul și cu totul interesantă. Adaptarea este semnată de Simona Macovei, Radu Grigore, Conrad Mericoffer, Bianca Mina și Ruxandra Ion.

Adela, o șansă de debut pentru Mara Oprea

În serialul Adela de la Antena 1 este vorba despre două surori care, până acum, au împărțit totul și au avut relații foarte bune. Deodată, ele află că una din ele este în realitate fata unui om bogat și că destinul ei este cu totul altul, nu de a-și petrece viața cu sora ei.

Mama celor două fete, o femeie avară și rea, dar plină de farmec și umor o trimite pe fiica ei adevarată, Andreea, în lumea bogaților, pentru a se bucura de un drept ce nu i se cuvine. Astfel, Andreea își asumă identitatea surorii ei, Adela, și se mută din mahala într-o vilă luxoasă la Snagov, proprietatea magnatului media Paul Andronic. Aici va căpătă o poziție socială înaltă, va duce o viață de lux, sperând că mereu îi va merge la fel de bine și va ajunge chiar să își mintă sora, pe Adela, pentru a îi fi ei bine.

Protagoniștii noului serial de la Antena 1 sunt Oana Moșneagu, Alecsandru Dunaev și Mara Oprea, actriță care își face și debutul în carieră cu acest rol. Ea mărturisește că a avut emoții mari când a aflat că va fi protagonista acestuia film. Mara este mulțumită de rolul său și are doar cuvinte de laudă la adresa Adelei, cea pe care o înfățișează în serial.

Oana Moșneagu este foarte încântată de acest rol, care îi permite să fie așa cum îi place cel mai mult, liberă și jucăușă și îi dă posibilitatea de a se desfășura așa cum simte. În plus, este onorată să joace alături de actori mari, de la care are multe învățat și se bucură de orice moment petrecut pe platourile de filmare, mai ales după pauza destul de lungă provocată de starea de urgență care le-a oprit activitatea actorilor.

“Sunt foarte bucuroasă să o interpretez pe Andreea, unul dintre protagoniştii celui mai nou proiect al doamnei Ruxandra Ion la Antena 1. Andreea este un personaj destul de jucăuş, cu o inteligenţă nativă, pe care o foloseşte pentru a-şi atinge scopurile, mai bune sau mai rele, rămâne să descoperim împreună. Îmi place foarte mult personajul meu pentru că îmi lasă loc de joc şi joacă. E o provocare pentru mine în acelaşi timp şi pot spune că am avut marele noroc să particip la casting înainte de instaurarea stării de urgenţă, iar bucuria revenirii pe platourile de filmare a fost cu atât mai mare. Sunt recunoscătoare că am alături de mine nişte actori extraordinari, de la care am foarte mult de învăţat şi o echipă foarte dinamică şi foarte deschisă!”, a declarat Oana Moşneagu.

Alecsandru Dunaev este și el la fel de încântat de rolul pe care îl interpretează. Vestea că a fost ales pentru acest serial l-a emoționat foarte tare. Cât despre personajul lui, el spune că este  foarte complex și complicat, la fel ca întreaga poveste. De altfel, spune că Mihai este un tip foarte determinat, care ştie foarte bine gustul succesului şi care e dispus să facă aproape orice pentru a-şi duce planul lui la bun sfârşit. El promite celor de acasă că îi va ține cu sufletul la gură pe tot parcursul serialului și anunță surprize mari.

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in TV

To Top