Connect with us
Masca de protecție, obligatorie în spațiile publice deschise

Locale

Masca de protecție, obligatorie în spațiile publice deschise

Situația din România a devenit din ce în ce mai dificilă în ultima perioadă, iar pandemia nu dă semne că ar fi pe terminate. Cifrele din ultimele zile au crescut considerabil. Cazurile de infectare cu noul virus au depășit chiar și pragul de 3000 de îmbolnăviri zilnice, ceea ce alarmează cu adevărat autoritățile și duce la impunerea a noi măsuri de prevenire și restricții. De la începutul pandemiei, masca de protecție a fost obligatorie în spațiile publice închise, însă, în unele zone trebuie purtată chiar și în spațiile deschise. Află despre ce județe din România este vorba.

Masca de protecție

Lucrurile în România se complică, cazurile de îmbolnăvire crescând considerabil. În acest context, autoritățile iau măsuri pentru a preveni o tragedie și pentru a diminua riscul de infectare cu noul virus al momentului. Astfel, două județe din România au decis ca masca de protecție să fie purtată ca până acum, în spațiile publice închise, dar și în cele deschise.

Astfel, autorităţile din judeţul Argeş instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice din judeţ, exceptaţi de la această regulă fiind copiii mai mici de cinci ani. Până acum, în Argeș masca era obligatorie pe stradă doar pentru grupuri mai mari de două persoane. Măsura intra în vigoare la 14 octombrie și a fost impusă de către membrii CSJU.

“Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a hotărât în şedinţa de luni că purtarea măştii de protecţie devine obligatorie în Argeş, în toate spaţiile publice, începând cu ziua de miercuri, 14 octombrie. Conform hotărârii CJSU nr 47/12.10.2020, obligativitatea nu se aplică copiilor cu vârsta de până la 5 ani. Hotărârea a fost votată, în unanimitate, de către membrii CJSU, pentru a reduce riscul de transmitere al noului coronavirus.” anunţă, luni după-amiază, Prefectura Argeş.

Această decizie se adaugă și altora care au dus la diminuarea riscului de infectare cu noul virus. Județul Argeș s-a confruntat în august cu un val de infectări, dar după impunerea mai multor restricții, s-a ajuns la o medie de 25 de cazuri zilnice, iar luni au fost înregistrate doar 17.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Galaţi a instituit obligativitatea purtării permanente a măştii de protecţie în municipiul Galaţi şi alte cinci localităţi. Aici, incidenţa cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile depăşeşte 1,5 la mia de locuitori, motiv pentru care s-a recurs la această măsură care a intrat în vigoare azi, 13 octombrie, la ora 06.00. În plus, restaurantele și cafenelele din interiorul clădirilor din municipiul Galaţi şi cele cinci localităţi se suspendă până la data de 19.10.2020. La fel se întâmplă și cu spectacolele, concertele, festivalurile publice şi private sau alte evenimente culturale desfășurate în aer liber în Galați și comunele respective.

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Locale

To Top