Connect with us
Ce trebuie să faci de Sfântul Dumitru. E una dintre cele mai importante sărbători din an

Spiritualitate

Ce trebuie să faci de Sfântul Dumitru. E una dintre cele mai importante sărbători din an

Sfântul Dumitru este sărbătorit pe data de 26 octombrie. Este una dintre cele mai importante sărbători ale toamnei. Până anul acesta, români din toate colțurile țării veneau la pelerinaj la București, însă anul acesta, situația provocată de criza sanitară nu permite desfășurarea pelerinajului decât pentru cei care locuiesc în Capitală. Cei care nu pot participa, merg la biserică și se roagă la Sfântul Dumitru și respectă mai multe obiceiuri și tradiții.

Ce nu este bine să facem de Sfântul Dumitru

Creștinii țin cont de mai multe superstiții în ziua în care este rememorat Sfântul Dumitru. Orice creștin trebuie să țină cont de mai multe obiceiuri în această zi și să evite anumite lucruri. Cei care respectă ceea ce se cere de ziua Sfântului Dumitru vor fi feriți de orice boală și orice lovitură grea.

Se știe că atunci când vine Sfântul Dumitru, toată căldura intră în pământ și se așterne peste tot gerul. În ajunul sărbătorii Sfântului Dumitru, se aprind focuri, peste care sar copiii, pentru a fi sănătoşi tot anul. Focul mai are rolul și de alunga fiarele și spiritele rele, dar și de a-i încălzi pe cei care nu mai sunt printre noi. După ce focul este stins, ţăranii aruncă un cărbune în grădină, pentru ca aceasta să fie foarte roditoare.

Tot de Sfântul Dumitru, ciobanii află cum va fi iarna. Pentru asta, ei așază un cojoc de lână în mijlocul animalelor. Dacă pe haină se va așeza o oaie neagră, iarna va fi una blândă, iar dacă se va așeza o oaie albă, iarna va fi geroasă, cu multă zăpadă. Un alt mod de a afla cum va fi iarna este acela de a urmări mersul oilor în dimineaţa sărbătorii Sf. Dumitru. Astfel, dacă dimineaţa se va trezi mai întâi o oaie albă, care va pleca spre sud, iarna va fi grea. Dacă se va trezi o oaie neagră şi va pleca spre nord, iarna va fi uşoară.

Mai mult, dacă în noaptea Sfântului Dumitru e lună plină și cerul e senin, iarna va fi bună, iar dacă e lună plină și cerul e acoperit de nori, dacă plouă sau ninge, iarna va fi aspră, cu zăpezi grele. Tot azi se tunde coama cailor până la trei ani, ca să aibă păr frumos. În plus, se zice că sufletele celor morți umblă libere pe străzi și dau câte un semn oamenilor cu care se întâlnesc noaptea.

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Spiritualitate

To Top