TV
Câștigătoarea Bravo, ai stil! participă la Asia Express. Cu cine va face echipă Alexandra Ungureanu
Mult a fost, puțin mai este. Pregătirile pentru sezonul 4 de Asia Express au intrat în linie dreaptă. Rând pe rând aflăm cine sunt concurenții din acest sezon, iar surprizele nu întârzie să apară. Printre cei care au răspuns afirmativ și vor pleca în aventura vieții este Alexandra Ungureanu, cea care nu demult a câștigat Bravo, ai stil! Celebrities de la Kanal D.
Alexandra Ungureanu pleacă în Asia Express
Artista pleacă în aventura vieții ei și va face echipă cu nimeni alta decât cea care i-a dat viață. Alexandra Ungureanu și mama ei sunt pregătite să intre în acest show de mare anvergură. Se pare că Alexandra și-a dorit demult să participe la un astfel de proiect. Conform Click!, încă de la începutul acestui an, Alexandra sugera că ar fi tentată să spună DA participării la Asia Express.
„Foamea, lipsa igienei, ar fi partea grea, dar m-aş duce. Sunt nişte discuţii. Până nu vedem ceva concret nu avem ce povesti. Dar descopăr că şi dincolo de zona de confort sunt lucruri bune şi nu voi mai spune nu şi nu voi mai fi cuminte în pătrăţica mea. Mă găsiţi pe coclauri!”, spunea artista la începutul acestui an.
A câștigat Bravo, ai stil! Celebrities
Alexandra Ungureanu este câștigătoarea Bravo, ai stil! Celebrities de la Kanal D. A avut ținute bune și foarte bune, un comportament decent și admirabil și la final a ajuns cot la cot cu Theo Rose. În urma voturilor telespectatorilor, Alexandra a fost declarată învingătoare.
Sunt șanse mari ca emisiunea să se numească diferit de Asia Express pentru că în sezonul 4, filmările nu vor mai avea loc pe teritoriul Asiei, ci în mai multe țări, precum Rusia, Turcia și Georgia.
De asemenea, nu se cunosc informații despre vedeta care se va afla la cârma emisiunii. Cum Gina Pistol se află în concediu de maternitate, se pune întrebarea cineva va fi în locul ei. La Chefi la Cuțite s-a făcut deja rocada între Gina și Irina Fodor care va prezenta sezonul 9 al show-ului culinar.