Pare surprinzător, dar atunci când li se cere să îşi evalueze fericirea pe o scară de la 1 la 10, răspunsurile oamenilor sunt consistente şi strâns corelate comportamentului lor. Ceva-ceva e măsurat, cu siguranţă.
Fericirea, acel sentiment după care tânjim şi alergăm în fiecare zi!Ni-l imaginăm în fel şi chip, uneori chiar jucăm roluri în care personajul principal este fericit, doar pentru a gusta o clipă din infinitul de plăcere.Dicţionarul de Psihologie defineşte fericirea drept “o stare deosebită de împlinire a ceva ce s-a realizat şi a provocat un succes neaşteptat sau mult aşteptat sau aşteptat tensionat. Se manifestă ca o stare euforică încărcată de trăiri intense ce nu numai că provoacă un fel de trăire recuperatorie puternică, ci şi o energizare, o stare de receptivitate şi toleranţă, creşterea dorinţei de a face ca şi alţii să fie fericiţi.”
Oamenii cu copii, mai ales adolescenţi, sunt puţin mai nefericiţi, deşi susţin de obicei că faptul de a avea copii îi împlineşte. Adevărata provocare apare însă când încercăm să distingem între fericire, sănătate şi bunăstare generală, toate fiind în strânsă legătură.Ştim că oamenii din Marea Britanie erau mai fericiţi în anii ’50 decât sunt astăzi, ceea ce sugerează că încercarea de a-şi construi o viaţă mai bună în condiţii grele îi face pe oameni mai fericiţi decât traiul în belşug. Femeile tind să fie mai fericite decât bărbaţii, deşi mai multe dintre ele au depresii.
Mai există o diferenţă între măsurarea curente, sau a dispoziţiei, şi măsurarea fericirii pe termen lung sau a satisfacţiei în viaţă.În mod interesant, toate astea se schimbă odată cu vârsta. O cercetare realizată în mai multe ţări sugerează că graficul care idică fericirea e în formă de „U” (sau de zâmbet), astfel că vârsta mijlocie e perioada cea mai nefericită, iar bătrâneţea, paradoxal, e cea mai fericită perioadă a vieţii