Știri
Protest Orea: Sute de persoane protestează împotriva votului in cazul Oprea
Câteva sute de persoane s-au adunat în mai multe oraşe din ţară, nemulţumite de votul dat de către senatori în cazul lui Oprea
Câteva sute de persoane s-au adunat, joi seară, în mai multe oraşe din ţară pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de votul dat de către senatori în cazul lui Gabriel Oprea în legătură cu moartea poliţistului Bogdan Gigină.
Aproximativ 200 de persoane, majoritatea tineri, protestează în centrul municipiului Cluj-Napoca, în Piaţa Unirii, scandând ”Toate partidele aceeaşi mizerie”, ”Vrem integritate, nu imunitate” şi au pancarte cu mesajele: ”DNA nu te Oprea”, ”Corupţia ucide” şi ”Casa Omorului”.
”Am venit pentru că îmi pasă de România. Un lucru trist este că cei din Parlament, care ne pun viaţa în pericol, sunt o oglindă a noastră, a societăţii, pentru că ei au fost votaţi de către noi. Când votăm ar trebui să ne gândim şi să ne implicăm mai mult ân viaţa politică”, a spus o tânără aflată la protest.
La un moment dat, protestatarii au ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor incendiului din Clubul Colectiv.
La Galaţi, aproape 50 de persoane s-au adunat, joi seară, în parcul din cartierul Ţiglina 1, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de votul dat de către senatori în cazul lui Gabriel Oprea şi cer ca acesta să ajungă în faţa instanţei în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină.
Oamenii s-au mobilizat pe reţelele de socializare şi s-au adunat în parcul respectiv începând cu ora 18.00 şi au afişat pancarte cu mesajele: „Oprea judecat/Dar nu de Senat”, „Parlamentarii nu sunt judecători”, „Nimeni nu-i mai presus de lege” şi „Stop abuzului de putere”.
„Sperăm să îmbunătăţim ceea ce se întâmplă, să se realizeze actul de justiţie. Cred că senatorii ar trebui să aibă un statut similar cu cel al unui cetăţean obişnuit. Sunt cetăţeni ca şi noi şi pentru orice faptă ar trebui să răspunsă la fel ca noi. Eu, dacă nu sunt politician, şi prin faptele mele duc la decesul cuiva, Doamne fereşte, voi fi judecat şi condamnat. Ei nu. Vrem doar să se permită accesul la justiţie. Dacă domnul Oprea este nevinovat, îşi poate dovedi nevinovăţia în justiţie”, a declarat unul dintre participanţii la protest.
Ac’iunea de joi seară nu este autorizată, însă este supravegheată de la distanţă de către echipaje ale Poliţiei Locale şi ale Jandarmeriei.
Protestul este paşnic, iar participanţii sunt, în general, persoane între două vârste, dar şi câţiva tineri.
La Iaşi, aproximativ 50 de persoane s-au adunat în Piaţa Unirii, din centrul oraşului, protestatarii având o pancartă cu mesajul ”Corupţia ucide” şi un steag tricolor.
De asemenea, ei scandează ”Afară cu penalii din ţară”, ”Toate partidele aceeaşi mizerie”, ”Gabi Oprea nu uita/ A venit şi vremea ta”.
La protest este prezent şi consilierul local Andrei Postolache, liderul ”Pentru Iaşi”, partid care va susţine candidaţii USR la alegerile parlamentare.
”E aberant şi abuziv cum se foloşeşte imunitatea parlamentară, nu pot scăpa un senator de o faptă penală în acest fel”, a spus Postolache.
Şi aproximativ 50 de constănţeni protestează în faţa sediului Prefecturii Constanţa, ei având mai multe bannere, tobe şi vuvuzele.
Mesajele scrise pe bannere sunt: ”Oprea penal/ marş la Tribunal”, ”Constanţa, trezeşte-te!”, ”Fără imunitate”, iar oamenii strigă ”Cu sau fără girofar/ Vei ajunge la tribunal”.
Unul dintre protestatari a spus că ar fi bine să fie mai mulţi oameni în stradă şi mai puţini în Parlament.
Şi în centrul municipiului Timişoara s-au adunat aproape 50 de oameni, care au făcut un tur al Pieţei Victoriei. Ei au purtat pancarte pe care scria: ”Oprea demisia”, ”Stimate domnule general, prof. universitar Gabriel Oprea, vă rugăm, demisia” sau ”Parlament penal, marş la tribunal” şi au strigat ”Demisia” şi ”Ieşiţi din casă dacă vă pasă”.
Protestul s-a încheiat la ora 19.00, deoarece în Piaţa Victoriei este programat să aibă loc un eveniment sportiv. De altfel, protestatarii au fost rugaţi de jardarmi să încheie acţiunea.
Şi treizeci de braşoveni s-au adunat iniţial în faţa Prefecturii, iar după o oră au plecat în marş spre Piaţa Sfatului, unde s-au oprit şi au scandat ”Oprea anchetat”. Ei au pancarte cu mesaje precum: ”Parlament penal”, ”Egal în faţa legii”, ”Ruşine Oprea” şi ”Absent nemotivat 364 de zile, o zi am fost la lucru să-mi votez pensia specială”.
Peste 30 de craioveni au protestat, în Piaţa „Mihai Viteazul” din Craiova, nemulţumiţi de votul dat de către senatori în cazul lui Gabriel Oprea, privind cererea DNA de începere a urmăririi penale pe numele fostului ministru de Interne.
Protestatarii au pregatit mai multe mesaje scrise pentru parlamentari, pe unul dintre acestea fiind Palatul Parlamentului, imaginea fiind însoţită de sintagma „Casa Omorului”.
„Prin protestul nostru aducem un omagiu tânărului poliţist care a murit în accidentul în care a fost implicat Gabriel Oprea. Protestăm faţă de parlamentarili care au votat împotriva începerii urmăririi penale. Nu au Dumnezeu”, a explicat un protestatar.
Craiovenii au aprins candele şi au afişat imagini cu poliţistul Bogdan Gigină. Protestul craiovenilor nu a avut autorizaţie din partea autorităţilor locale.
La ora transmiterii acestei ştiri, la Bucureşti, aproximativ 1.000 de persoane protestează în faţa Senatului, exprimându-şi nemulţumirea faţă de fostul vicepremier Gabriel Oprea şi faţă de senatorii care au votat împotriva cererii DNA de urmărire penală, ei afişând pancarte prin care cer demisia lui Oprea şi a parlamentarilor cu probleme penale.
La aproximativ 30 de minute de la începutul protestului, aproximativ 300 de persoane se strânseseră deja în faţa Senatului. Manifestaţii au venit cu pancarte pe care scria „Vrem dreptate!”, „Egalitate în faţa legii”, „Demisia urgentă a cercetaţilor penal” şi „Parlament murdar, nu mai tolerăm nesimţirea voastră”. În jurul orei 19.00, numărul manifestanţilor a ajuns la 1.000.
La protest a venit şi un grup de circa 20 de motociclişti.
Printre participanţi se află şi actorul Marius Vizante, care a postat pe Facebook un mesaj împotriva lui Gabriel Oprea.
Şi liderul USR Clotilde Armand a venit să protesteze în faţa Senatului, în pofida apelului făcut de Nicuşor Dan, ca membrii cunoscuţi ai formaţiunii să nu vină la manifestare pentru a nu fi acuzaţi de politizare. Armand a declarat, pentru News.ro, că a venit „în calitate de cetăţean”, şi nu de membru de partid, pentru a cere demisia lui Gabriel Oprea.
Mitingurile de protest faţă de votul Senatului în cazul Oprea, anunţate pentru joi între orele 18.00 şi 21.00, au fost iniţiate pe Facebook.
„Ieşim în stradă pentru cei care nu mai sunt printre noi şi nu-şi mai pot cere singuri dreptatea. Ca sa fie foarte clar: pentru Gabriel Oprea nu s-a cerut reţinerea, arestarea sau altă măsură preventivă. S-a cerut accesul liber al Justitiei pentru a se putea stabili conform normelor statului de drept şi ale democraţiei dacă este sau nu vinovat. Dar PSD şi acoliţii din ALDE şi PRU au pus statul de drept între paranteze din nou, l-au ridicat pe Oprea deasupra legii. Poţi să furi, poţi să ucizi, poţi să faci orice dacă esti parlamentar. Asta a decis Senatul, camera superioară a Parlamentului, instituţia fundamentala a democraţiei”, au scris iniţiatorii protestelor pe reţeaua de socializare.
Solicitarea DNA de urmărire penală a lui Gabriel Oprea, pentru ucidere din culpă, a fost respinsă, luni, în plenul Senatului, cu 73 de voturi ”împotriva” cererii, 45 ”pentru” şi şase abţineri.
DNA arăta, marţi, că respingerea de către Senat a cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Gabriel Oprea face imposibilă stabilirea răspunderii penale a fostului ministru al Internelor pentru moartea poliţistului Bogdan Gigină, ancheta penală pentru ucidere din culpă fiind blocată prin votul majorităţii senatorilor.
În 20 octombrie 2015, poliţistul Bogdan Gigină, de la Brigada Rutieră a Capitalei, a murit, la 28 de ani, în timp ce deschidea, pe o ploaie torenţială, coloana lui Gabriel Oprea, agentul căzând cu motocicleta într-o groapă de pe bulevardul Ştirbei Vodă din Capitală.