Connect with us
Metrorex suplimentează numărul de trenuri, la orele de vârf

Știri

Metrorex suplimentează numărul de trenuri, la orele de vârf

Metrorex suplimentează numărul de trenuri în intervarele orare de vârf. Vorbim mai exact de intervalele orare 7:00-9:00 și 17:00-19:00.

Citește și: Probleme la metrou pe magistrala Berceni-Pipera

Potrivit unui comunicat al Metrorex, pe magistrala 2 se va introduce un tren suplimentar, astfel numărul de garnituri aflate în circulație ajungând la 22. Intervalul de succedare al trenurilor va fi de trei minute, maximul posibil din punct de vedere tehnic, în prezent.

Pe magistralele 1 și 3 vor fi introduse câte două trenuri suplimentare, astfel că numărul garniturilor care vor circula pe aceste linii va ajunge la 21 si, respectiv, 15.

„La orele de vârf, atât pe magistrala 1, cât și pe magistrala 3, se circulă la un interval de trei minute între Nicolae Grigorescu și Eroilor și de șase minute pe restul distanței”, precizează compania de transport.

„Se lucrează la modificarea graficelor de circulație a trenurilor de metrou pe magistralele 1 si 3, grafice ce vor intra în vigoare începând cu data de 1 decembrie 2016. Soluția va asigura diminuarea intervalelor de circulație pe magistralele 1 și 3 astfel: două minute între Nicolae Grigorescu și Eroilor și cinci minute pe restul distanței”, se arată în comunicat.

În cursul acestei săptămâni, Metrorex va participa la întâlniri cu reprezentanții ISU și cu personalul specializat pentru situații de urgență din cadrul Ministerului Transporturilor pentru a identifica și alte măsuri în vederea creșterii siguranței transportului subteran, dă asigurări compania.

„Aceste masuri au fost adoptate de conducerea Metrorex ca urmare a aglomeratiei repetate si a evenimentelor petrecute in ultima perioada, in special pe magistrala 2 de metrou. Am considerat ca in aceasta situatie interventia este necesara in cel mai scurt timp cu putinta, pentru ca ne dorim sa ne bucuram in continuare de increderea calatorilor si sa le oferim cele mai bune conditii de transport”, afirma Metrorex.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top