Știri
Gabriel Oprea și alte două persoane, urmărite penal pentru ucidere din culpă
Gabriel Oprea și alte două persoane sunt urmărite penal în dosarul morții polițistului Gigină. Procurorii DNA anunță că au extins urmărirea penală în cazul morții polițistului Bogdan Gigină.
Astfel, în cauză s-a dispus urmărirea penală, tot pentru ucidere din culpă, faţă de Petre Mazilu. Acesta este patronul firmei care a săpat groapa în care a căzut poliţistul. De asemenea, Adrian Corcodel, şef de echipă în cadrul firmei, precum şi împotriva persoanei juridice General MPM Impex.
„Ca urmare a îndeplinirii cerinţelor legale şi constituţionale referitoare la efectuarea urmăririi penale faţă de persoane care au deţinut o funcţie ministerială la data faptelor, respectiv obţinerea avizului favorabil din partea Preşedintelui României, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspectul Oprea Gabriel, la data faptelor viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă”, arată procurorii.
„Faţă de aceste elemente de fapt, s-a verificat caracterul ilicit şi culpabil al următoarelor acţiuni care au dus la decesul victimei:
1. prezenţa victimei ca motociclist într-o coloană oficială;
2. viteza de deplasare şi neadaptarea acesteia la condiţiile meteorologice;
3. modalitatea deficitară de semnalizate a obstacolelor existente pe carosabil”, precizează anchetatorii.
DNA a extins urmărirea penală pentru ucidere din culpă, în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină
„Conform probelor administrate se reţine că există suspiciunea rezonabilă că ministrul de Interne Oprea Gabriel este cel care a impus, folosindu-se de ascendentul conferit de funcţia sa şi cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează însoţirea demnitarilor, ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată. Această cauză a contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul victimei Gigină Bogdan-Cosmin”, potrivit procurorilor.
Anchetatorii mai arată că a treia cauză a accidentului este imputabilă firmei General MPM Impex. Mai exact patronului acesteia, Petre Mazilu şi şefului de echipă Adrian Corcodel.
„Cu privire la cea de-a treia cauză a accidentului rutier, respectiv modalitatea deficitară de semnalizare a obstacolelor existente pe carosabil, în cauză există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că această cauză a accidentului este imputabilă societăţii comerciale General MPM Impex S.R.L (care executa pe suprafaţa carosabilă o lucrare la instalaţia subterană de gaze naturale). Lui Mazilu Petre, administratorul societăţii comerciale şi lui Corcodel Adrian, şeful echipei care a efectuat lucrarea în carosabil şi care a realizat semnalizarea acesteia”, susţin procurorii.
Ei spun că semnele de circulaţie nu erau reflectorizante. În plus erau amplasate la aproximativ 11,5 metri înainte de zona lucrărilor.
„Potrivit prevederilor legale, semnele de circulaţie trebuiau să fie reflectorizante, iar semnalizarea lucrărilor trebuia să înceapă cu 240 de metri înainte de locul acestora”, mai arată anchetatorii, care precizează că obligaţia de a asigura şi folosi semnalizare reflectorizantă şi de a o amplasa potrivit prevederilor normative în materie revine administratorului firmei General MPM Impex, Petre Mazilu şi şefului de echipă Adrian Corcodel.
Citește și: Gabriel Oprea și copiii săi, audiați la DNA în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină
DNA arată că suspecţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile.