Connect with us
Ce salariu are un parlamentar. Cat castiga deputatii si senatorii alesi astazi

Alegeri parlamentare

Ce salariu are un parlamentar. Cât câștigă deputații și senatorii aleși astăzi

Alegerile parlamentare au loc azi, 6 decembrie. Încă de la ora 07.00, urnele au fost deschise, iar românii au ieșit la vot, pentru a alege deputații și senatorii despre care cred că sunt demni să ne reprezinte țara în următorii patru ani. Pe lângă funcția importantă pe care o vor obține, cei care vor câștiga alegerile se vor bucura și de un salariu consistent. Află ce salariu are un parlamentar și ce alte beneficii îl așteaptă.

Cât este un salariu de parlamentar

Parlamentarii au salarii destul de mari, având în vedere că mulți dintre români nu ajung nici măcar la jumătate din salariul acestora și nici nu-și pot permite să viseze astfel de câștiguri. Astfel, cei 465 de deputați și senatori care vor fi aleși pe 6 decembrie 2020 vor câștiga, timp de patru ani, salarii curpinse între 11.000 și 14.000 de lei net.

Potrivit ultimelor informații publicate pe siteurile oficiale ale celor două camere ale Parlamentului, un deputat câștigă lunar o indemnizație cuprinsă între 10.951 și 13.993 de lei. În plus, cea mai mare indemnizație este cea a președintului Camerei Deputaților. La Senat, cea mai mică indemnizație este de 10.951 de lei și cea mai mare este de 13.114 lei.

Pe toată perioada mandatului, parlamentarii chirie, diurnă, transport, telefon și pentru cheltuielile cu biroul parlamentar din teritoriu. Pentru chirie, plata cuvenitănu poate fi mai mică „de jumatate din indemnizatia bruta a deputatului, respectiv al senatorului”. Dacă un parlamentar nu este din București sau din județul Ilfov, diurna va fi de 2% din indemnziația pe care o primește.

Parlamentarii pot circula gratis cu trenul și le este decontat costul carburantului. Mai mult, au dreptul la un bilet de avion gratis săptămânal, pe rutele interne, precum și la un abonament de telefonie mobila decontat de Parlament.

Parlamentarii muncesc, de obicei, doar 3 zile pe săptămână în Parlament, iar restul activității o desfășoară în teritoriu. programul începe de luni, de la ora 14:00, până miercuri la ora 18:00 și cuprinde activitatea în comisii și în plen. Programul poate fi prelungit, când sunt programate ședințe și în zilele de joi.

Conform Legii 208/2015 privind organizarea alegerilor, sunt instituite 41 de circumscripții electorale, câte una pentru fiecare județ, o circumscripție pentru Capitală și încă o circumscripție pentru românii din diaspora. Astfel, un deputat reprezintă 73.000 de locuitori dintr-un județ, iar un senator este ales la fiecare 168.000 din locuitorii județului respectiv.

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Alegeri parlamentare

To Top