Economic

Florin Cîțu face declarații despre execuția bugetară: Am injectat bani imediat

Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, a declarat marți că execuția bugetară demonstrează în mod clar și neechivoc că Guvernul Orban a acționat la timp și în mod corect. Află mai multe din rândurile de mai jos.

Florin Cîțu face declarații despre execuția bugetară: Am injectat bani imediat

Florin Cîțu a postat un mesaj lung și cuprinzător pe pagina sa de Facebook. Acesta a scris:

„Execuția bugetară DEMONSTREAZĂ – am acționat CORECT și LA TIMP!

Economia României își va reveni pentru că am luat din primul moment măsuri care să susțină capacitatea de producție în economie. La primele semne ale crizei am luat măsuri prin care am susținut capitalul, economia privată. Dacă nu luam aceste masuri, nu am fi avut pe ce să ne bazăm după ce treceam de criză de sănătate.

Execuția bugetară pentru luna martie DEMONSTREAZĂ că am acționat la timp pentru susținerea economiei. Am INJECTAT bani în economie IMEDIAT:

– 7,7 mld miliarde lei ramași în economie prin amânarea plăţii unor obligaţii fiscale de către agenţii economici pe perioada stării de urgență

– 3,17 miliarde lei restituirile SUPLIMENTARE de TVA

– 1,0 miliard lei creșterea cheltuielilor de investiții

– 1,0 miliard lei avansurile ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul vegetal și zootehnic

Aceste masuri s-au dovedit VITALE pentru supraviețuirea economiei. Au urmat șomajul tehnic, amanarea ratelor la bănci și IMM INVEST.

Datele execuției bugetare pentru aprilie vor arata că am avut un plan de salvare și mai ales vor arata că planul a FUNCȚIONAT.

Nu ne oprim aici!

România vă ieși din aceasta criza cu o structura a economiei, privată și de stat, modificată dar mai eficientă și mai competitivă.” 

Redresarea economiei

Măsurile luate de Ministerul Finanțelor au drept scop „ținerea în viață” a economiei naționale care în unele domenii a fost pusă pe pauză din cauza pandemiei. Dacă aceste măsuri vor funcționa sau nu, vom vedea mai clar după ieșirea din starea de urgență în data de 15 mai.

Share
Scris de
Oana Pauna

Acest site foloseste cookies.

Read More