Connect with us
Ce se întâmplă cu grădinițele după 15 iunie. Nimic nu este concret

Educatie

Ce se întâmplă cu grădinițele după 15 iunie. Nimic nu este concret

Din 15 mai, starea de urgență a fost înlocuită cu starea de alertă, pentru 30 de zile. De atunci a început relaxarea restricțiilor impuse de autorități pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus. Ludovic Orban a anunțat seara trecută, 11 iunie, că din 15 iunie vor fi adoptate noi măsuri de relaxare în contextul pandemiei. Pe lângă deschiderea mall-urilor, a caselor de pariuri și a Loteriei, a sălilor de fitness și piscinelor exterioare, vor fi deschise și grădinițele și creșele private. Cu toate acestea, managerii acestora nu știu exact ce au de făcut în această situație, iar la fel de neinformați și debusolați sunt și părinții.

Ce se întâmplă cu grădinițele după 15 iunie. Nimic nu este concret

Odată cu încheierea anului școlar, va înceta și ajutorul financiar acordat părinților pentru a sta acasă cu copiii, beneficiind de 75% din salariu. În aceste condiții, oamenii vor alege să-i ducă pe cei mici la grădinițe, creșe sau after-school. Aceste unități vor fi deschise și există posibilitatea ca doar cele din regimul privat să-și reînceapă activitatea. Cu toate acestea, atât părinții, cât și managerii acuză că nu știu ce obligații au și ce condiții vor trebui respectate în această situație. Deși s-a anunțat în mod oficial că se vor deschide, cu condiția respectării mai multor norme, nu au fost transmise, încă, acestea.

„Se permite desfăşurarea activităţilor în creşe, grădiniţe şi after-school pe perioada vacanţei de vară, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării, al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi protecţiei sociale.”, conform documentului oficial.

Mai mulți manageri și directori au explicat că nu au primit o listă cu toate măsurile ce ar trebui respectate, ci le-au fost comunicate tot felul de informații neoficiale. De aici, ei au stabilit mai multe reguli după care să se ghideze. Astfel, activitățile se vor desfășura doar în aer liber, în circuit închis, cu respectarea distanțării sociale. În plus, vor apela și la triajul epidemiologic. De altfel, programul de desfășurare a acestor activități va fi de doar patru ore pe zi și copiii nu vor putea dormi acolo, ceea ce nu ar reprezenta tocmai un ajutor pentru părinți, având în vedere că sunt la serviciu și în perioada următoare a zilei.

În ceea ce privește costurile din mediul privat, acestea sunt foarte ridicate. Dacă la stat părinții ar trebui să plătească în jur de 300 de lei pe lună, la privat costurile depășesc, în unele cazuri, 300 de euro.

 

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Educatie

To Top