SUA redeschide consulatul din Groenlanda: anunț la mai puțin de un an de când Trump a declarat că vrea să cumpere teritoriul

29.04.2020
SUA redeschide consulatul din Groenlanda: anunț la mai puțin de un an de când Trump a declarat că vrea să cumpere teritoriul

Statele Unite ale Americii vor să redeschidă un consulat în Groenlanda, asta după mai mult de 6 decenii, a declarat șeful diplomației americane, Mike Pompeo. Acest demers este considerat o încercare a Washingtonului să își consolideze prezența în regiunea arctică, conform Agerpres.

SUA redeschide consulatul din Groenlanda: anunț la mai puțin de un an de când Trump a declarat că vrea să cumpere teritoriul

SUA dorește să își consolideze poziția privind competiția pentru putere a Chinei și Rusiei a transmis miercuri, DPA, conform Agerpres.

Anunțul a venit la mai puțin de un an de când președintele Donald Trump și-a exprimat intenția de a cumpăra acest teritoriu autonom danez.

Teritoriul Groenlandei dispune de o largă autonomie în cadrul regatului danez. Copenhaga deține prerogative în ceea ce privește politica externă, apărare, politică monetară.

Spațiul arctic devine rapid o zonă de competiție geopolitică între marile puteri ale lumii: Rusia, China și SUA. SUA au avut un consulat la Nuuk, capitala Groenlandei în perioada 1940-1950. Scopul acestui consulat era de a avea un cap de pod în regiune pentru a se putea apăra de Germania nazistă.

Oferta de achiziție lansată de Donald Trump în cursul anului trecut a fost respinsă extrem de prompt de autoritățile de la Copenhaga. Din acest motiv, președintele SUA și-a anulat imediat vizita de stat programată în Danemarca.

De menționat este faptul că administrația Trump și-a prezentat oferta sub forma unui angajament imobiliar la acel moment. În același timp, premierul danez, ette Frederiksen a catalogat această idee drept “absurdă”, iar președintele Donald Trump a fost deranjat de această replică “răutăcioasă” a premierului.

Este interesant cum ulterior principiile diplomației au “îngropat securea”, iar cele două țări au încheiat discuția pe acest subiect.

Dacă va reuși Donald Trump să câștige un avantaj geopolitic în lupta dintre marile puteri ale lumii, vom vedea în viitorul apropiat.