Connect with us
Horoscop 26 septembrie 2020. Momente dificile pentru unele zodii

Horoscop

Horoscop 26 septembrie 2020. Momente dificile pentru unele zodii

Horoscop 26 septembrie 2020. Află ce trebuie să faci azi pentru a depăși momentele dificile și cum trebuie să gestionezi fiecare situație, pentru a ieși din impas. Unele zodii vor avea o zi foarte ușoară și productivă, fără nicio problemă.

Berbec

Acasă, totul evoluează foarte bine pentru că reuşeşti să aduni în jurul tău şi pe ceilalţi membri ai familiei pentru un plan comun interesant. Tu eşti capul acestei acţiuni, ceilalţi doar îşi vor aduce contribuţia cu ceea ce pot şi ştiu să facă mai bine, dar îi motivează susţinerea ta, capacitatea ta de a-i stimula şi de a le canaliza energiile într-un sens pozitiv. Staţi de vorbă şi discutaţi cu aplomb de noile voastre proiecte, dar parcă toţi aşteaptă de la tine o cale. Oferă-le-o pentru că eşti persoana cea mai potrivită în rolul de lider!

Taur

Eşti decis să pui punct unei stări de lucruri care nu-şi mai are rostul. Poate eşti nevoit să spui adio brusc, fără să mai poţi modifica ceva în ultima clipă, de aceea rămâi cu un sentiment ciudat că poate s-ar mai fi putut face ceva ca să salvezi situaţia. Pregăteşte-te să o iei într-un sens complet nou şi, pentru că de obicei nu eşti atât de sigur pe deciziile tale, e şi normal să fii confuz şi un pic temător cu privire la ce te aşteaptă de acum încolo. Mergi pe calea aleasă, fără să mai priveşti înapoi, fără regrete şi nostalgii inutile.

Gemeni

Ai aşteptat tu ceva vreme ca să ajungi aici, încât nici nu mai credeai că se va mai întâmpla vreodată, dar iată că toată aşteptarea a meritat. Aduni acum roadele eforturilor depuse de atâta timp! Ai dat dovadă de o răbdare de care nici tu nu te credeai capabil, pentru că lucrurile au evoluat extrem de lent şi de anevoios, dar nu ai abandonat totuşi. Acum meriţi felicitări pentru perseverenţa ta, pentru capacitatea de a clădi totul pas cu pas cu atât stăruinţă, pentru că rezultatele sună mai mult decât promiţător.

Leu

Eşti obosit, deşi ai mai avea multe lucruri de rezolvat şi astăzi. Dacă te apuci totuşi de treabă şi ţi se pare că s-au adunat în calea ta doar obstacole, ar fi bine să nu insişti să mergi mai departe cu orice preţ, pentru că nu va ieşi nimic bine. Pe lângă faptul că nivelul tău energetic este destul de scăzut, nici nu sunt întrunite toate condiţiile unui succes facil, având de luptat cu tot felul de piedici pe parcurs, încât aproape că nu merită efortul. Dacă poţi amâna pe altădată, ai fi mult mai câştigat, altfel va fi doar risipă de timp şi energie fără rezultate prea bune.

Horoscop octombrie

Fecioară

A iubi înseamnă şi a ierta, ca atare mai trece şi tu cu vederea ceea ce nu-i convine la partenerul tău. Nu are rost să vă priviţi unul pe altul ca şi cum v-aţi reproşa cine ştie ce greşeli, pentru că mai apar şi momente sensibile în orice poveste de dragoste. Vei vedea că motivul care v-a supărat pe voi doi e de-a dreptul banal şi, cândva, privind înapoi, veţi râde de naivitatea de care aţi dat dovadă. Totul e să nu laşi orgoliile să ia decizii aici, ci adu-ţi aminte că iubirea cere şi toleranţă, şi acceptare, şi supunere, şi tăcere uneori. Apelează la ele cu încredere şi momentul fragil din cuplu trece repede.

Balanță

Ocupă-te azi de lucrurile mărunte de care nu ai avut timp înainte. Azi ai starea potrivită pentru a te apleca asupra lor cu mai multă răbdare, pe îndelete, descoperind unde se ascund de fapt piedicile sau hibele. Nici nu-ţi vine a crede câte lucruri poţi şterge azi de pe o lista de sarcini mult prea lungă, dar dacă te-ai uita mai bine, ai vedea că sunt de fapt chestiuni minore care ar putea fi bifate uşor. Ia-le pe toate pe rând, una câte una, şi ai să vezi că lista de datorii în aşteptare se reduce dintr-o dată la jumătate doar pentru că ţi-ai propus să te ocupi de ea astăzi. Cere şi ajutorul celor din jurul tău, pentru că e şi de datoria lor deopotrivă.

Citește și horoscopul special

Scorpion

Ascultă-l pe cel care îţi spune că cea mai bună soluţie, în situaţia de faţă, e să pui punct unui plan care nu mai are nimic de oferit. Dacă ţie ţi-e teamă de decizii atât de drastice, lasă-l pe altul să ia decizii în locul tău, pentru că poate fi mai detaşat de toate. Tu ai trece totul prin prisma emoţiilor, or celălalt vede lucrurile strict raţional, fără implicaţii sentimentale. Ţine cont de sfatul destul de sever pe care ţi-l oferă, chiar dacă nu sună aşa cum ai fi dorit, deoarece pare a fi o idee salvatoare ce te ajută să duci la capăt un plan ce părea complet blocat.

Săgetător

Felul în care te judecă unii are efecte nefaste asupra stării tale generale, de parcă ai simţi săgeţile lor ca pe nişte atacuri psihice asupra persoanei tale. Nu te mai gândi la ce spune lumea, care oricum va fi nedreaptă, ci vezi-ţi de drumul tău. Cât timp tu eşti convins că ceea ce faci e corect, benefic, şi nu creează nimănui vreun prejudiciu, înseamnă că eşti pe drumul cel bun. Unii aruncă etichete şi vini injuste asupra altora, iar tu poţi intra în colimatorul lor fără să meriţi asta, dar încearcă să nu ţii cont de ce auzi în jurul tău despre tine. Teama că te-ar putea afecta cumva face mai mult rău decât efectele criticilor lor asupra ta!

Capricorn

Se deschide un capitol nou în planurile tale profesionale şi, ca la orice început de drum, şi cuprins de entuziasm şi de pasiune. Îţi place tot ce-i nou, tot ce-i provocator şi te pune la treabă, de aceea nu vei sta să te gândeşti mult înainte de a-i da startul. Te implici trup şi suflet în noua etapă tocmai începută, conştient că rezultatele finale depinde numai de efortul pe care îl investeşti în ce ţi-ai propus. Nu e ceva uşor de atins, nici nu ţi se oferă pe tavă, dar deţii toate calităţile să ajungi la rezultate de top, deci munceşte!

Vărsător

Joci un rol cheie în rezolvarea unei probleme de serviciu cu care multă lume îşi bate capul. Tu eşti bine pregătit la nivel teoretic, ai acumulat deja informaţiile necesare pentru soluţionarea situaţiei de faţă, dar aştepţi să ţi se ceară părerea. Consideri că, dacă te bagi fără să fii consultat, ar fi un semn de infatuare. Îţi cunoşti valoarea, şi alţii ţi-o cunosc foarte bine, dar de data aceasta stai cuminte în banca ta până când colaboratorii ajunşi în impas vor ajunge la concluzia că trebuie să apeleze la tine.

Pești

În prima jumătate a zilei, astrele par să conspire la reuşita oricăror activităţi de care te ocupi astăzi, mai ales dacă au legătură cu spaţiul locativ sau familia. Eventualele temeri anterioare care te-au urmărit la acest nivel dispar treptat pe măsură ce vezi că lucrurile evoluează conform scenariului. Nu este de mirare aşadar dacă ai tendinţa să te laşi dus(ă) de val diseară, făcând unele cheltuieli pe care nu le-ai avut în plan. Într-adevăr, poate fi foarte tentant să te răsfeţi cu ceva ce ţi-ai dorit de multă vreme, dar din punct de vedere financiar, nu este momentul ideal acum.

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Horoscop

To Top