Vremea
Cod galben de ceață în 16 județe. Vânt puternic toată ziua de joi, 4 februarie
Cod galben de ceață în 16 județe. Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi 4 februarie, coduri galbene de ceață valabile pentru 16 județe din țară. Este semnalată ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m.
Cod galben de ceață în 16 județe
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, joi, 4 februarie 2021, până la ora 8:00, în zona joasă a judeţelor Argeş, Prahova şi Dâmboviţa, dar şi în Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Teleorman şi Municipiul Bucureşti se va semnala local ceaţă, care determină reducerea vizibilităţii sub 200 de meri.
Ceață va fi și în județele Olt, Vaslui, Constanța, Tulcea, precum și zona joasă a județului Bacău și a județului Vrancea. În aceste zone, izolat, vizibilitatea va fi redusă, sub 50 de metri.
În unele zone, izolat vor fi condiții de burniță.
Cod galben de vânt puternic, 4 februarie 2021
Tot pentru ziua de joi, 4 februarie, a fost emis un cod galben de vânt puternic pentru cea mai mare parte a țării. Codul este valabil în intervalul orar 04 februarie, ora 06:00 – 04 februarie, ora 21:00.
În intervalul menționat, vântul va avea intensificări temporare în nord-vestul și centrul țării cu viteze de 55…60 km/h, iar pe arii restrânse 70…80 km/h.
Prognoza meteo 4 februarie 2021
Potrivit meteorologilor, în zona montană vântul va avea intensificări, cu viteze de 70…90 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, îndeosebi în Carpații Orientali, rafalele vor depăși 90…120 km/h, spulberând zăpada și determinând diminuarea vizibilității.
Intensificări ale vântului, cu viteze în general de 40…50 km/h se vor semnala local și în restul teritoriului. În noaptea de joi spre vineri (4/5 februarie) vântul va mai prezenta intensificări în zona de munte și în nord-est.
În continuare vreme se menține caldă pentru această perioadă. Se va mai răci începând de săptămâna viitoare când temperaturile vor fi obișnuite.
Vremea la munte
Media temperaturilor maxime va fi pozitivă în prima săptămână, cu valori de până la 5…6 grade, apoi va deveni negativă, iar în ultimele zile va fi cuprinsă în general între -6 și -3 grade. Media minimelor termice se va menține sub zero grade, iar cel mai frig va fi spre sfârșitul celei de a doua săptămâni când aceasta va scădea sub -10 grade.
Pingback: Cod galben de ceață în 16 județe. Vânt puternic toată ziua de joi, 4 februarie - Stiri Incurajari 24/7