Vremea
Prognoza meteo 17 septembrie. Vine un val de frig peste România
După ce luna august a fost una caniculară, cu temperaturi extrem de ridicate, septembrie a continuat să fie la fel de călduroasă. Termometrele au indicat temperaturi mult mai mari pentru această perioadă, de peste 30 de grade. Cu toate acestea, se pare că după data lde 17 septembrie se anunță schimbări majore și vremea va deveni capricioasă. Se va simți o răcire masivă și toamna își va intra în drepturi.
Ultima zi de vreme călduroasă, 17 septembrie
La 17 septembrie, vremea va fi ca până acum, cu temperaturi ridicate, însă este ultima zi de vară în adevăratul sens al cuvântului, pentru că zilele următoare vom putea vedea modificări majore. Precipitaţiile revin în unele zone atât spre finalul acestei săptămâni, cât şi după 22 septembrie.
Vremea a fost călduroasă în majoritatea zonelor, iar la câmpie, temperaturile vor atinge și mâine 32… 33 de grade. Cerul va fi mai mult senin și doar vântul va sufla cu putere în regiunile sudice. Ploile vor lipsi până joi seară, atunci când vor fi condiții pentru averse cu tunete și fulgere în vestul, nordul și în centrul țării.
în Banat, vremea va fi foarte bună şi în general frumoasă și mâine, cu temperaturi maxime ce se vor situa, în medie, în jurul a 30 de grade Celsius. Și în Crișana, vremea va fi frumoasă până la amiază, însă de seara ar putea apărea primele semne de ploaie și de răcire a aerului, până la 22 de grade celsius.
În Transilvania, prognoza ANM indică faptul că vremea va fi în general frumoasă, cu valori termice peste normele climatologice, respectiv 28 de grade Celsius inclusiv mâine, 17 septembrie, însă din zilele următoare se va schimba situația. Și în Maramureş vremea va fi frumoasă şi caldă, cu temperaturi maxime de până la 29 de grade.
În Moldova, vremea va fi în general frumoasă și se va încălzi treptat, astfel încât va deveni călduroasă la amiază în cea mai mare parte a regiunii, cu maxime mediate regional, între 28 și 30 de grade. Și la mare, vremea va fi în general frumoasă și caldă pentru această perioadă, cu maxime mediate în jurul a 28 de grade. Apa mării va avea în jur de 24 de grade.
În zona de munte, vremea va fi în general frumoasă și mai caldă decât ar fi normal în această perioadă, cu media maximelor în jurul a 20 de grade. La fel de cald va fi și în Capitală, unde situația se va schimba de la 18 septembrie, la fel ca la nivelul întregii țări.