Monden
Soția lui Cristi Borcea, însoțită peste tot de șoferul chinez și bona filipineză
Soția lui Cristi Borcea este cea mai răsfățată. Valentina Pelinel și Cristi Borcea, au împreună 3 copii, dintre care o pereche de gemeni. Pe 8 iunie 2016, fotomodelul i-a dat naștere lui Milan, iar pe 1 martie 2019, Valentina le-a adus pe lume pe gemenele Indira Maria și Radia Maria. Cuplului îi merge bine, indiferent de gura cârcotașă a lumii. Valentina arată neschimbat, în ciuda sarcinilor pe care le-a avut.
Soția lui Cristi Borcea este cea mai răsfățată
Soția lui Cristi Borcea arată foarte bine, și nici nu ai spune, dacă nu ai ști, că are trei copii mici. Valentina și Cristi au împreună un băiețel și două fetițe gemene. Fostul președinte executiv al FC Dinamo o iubește și are grijă ca ei să nu îi lipsească nimic. Valentina are parte de ajutor permanent din partea bonei filipineze și a șoferului chinez care le plimbă peste tot.
Potrivit Click!, în luna decembrie, Valentina Pelinel ar urma să schimbe, din nou, prefixul, însă asta nu se vede deloc pe corpul sau pe fața fostului model. La cum arată, ar putea oricând să-și continue cariera în lumina reflectoarelor.
Întrebată cum a reușit să se refacă atât de frumos și mai ales rapid, după cele trei sarcini, Valentina a declarat că nu are un secret anume, ci doar este disciplinată.
„Nu există un anumit secret, ci o anumită disciplină de la care încerc să nu mă abat. Merg la sală de 4-5 ori pe săptămână, merg la masaj și terapii de întreținere corporală”, declara Valentina, la un moment dat.
Valentina Pelinel și Cristi Borcea formează un cuplu de mai bine de cinci ani. Cei doi au împreună 3 copii.
În trecut, fotomodelul a mai fost căsătorit cu politicianul Cristian Boureanu, de care a divorțat în 2014. La începutul anului 2016, Valentina a anunțat că este însărcinată, dar nu a dat detalii despre identitatea tatălui. Toate zvonurile se îndreptau către fostul patron dinamovist, dar Valentina s-a abținut de la orice comentariu.
Abia după naștere a confirmat faptul că tatăl copilului ei ar fi fostul patron dinamovist. Ulterior, cei doi au devenit din nou părinți, de fete gemene.
Cristi Borcea a mai fost căsătorit de două ori, în 1988 cu Mihaela, și în 2011 cu Alina. Fostul