Connect with us
Brașov: Accident în Lunca Câlnicului - O persoană a murit

Știri

Brașov: Accident în Lunca Câlnicului – O persoană a murit

Un grav accident a avut loc la ieșirea din localitatea Lunca Câlnicului, din județul Brașov, unde un tren a lovit un tractor.

O persoană a murit şi alta este rănită, după ce un tren a lovit un tractor la ieşirea din Lunca Câlnicului spre Chichiş, potrivit unui comunicat al ISU Braşov.

Persoana decedată avea leziuni incompatibile cu viaţa, iar cea de-a doua victimă este conştientă, prezintă traumatisme uşoare, excoriaţii şi a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă, informează ISU Braşov, precizând că intervine în cazul acestui accident.

„În jurul orei 16.10, un tractor ce circula pe un drum agricol care face legătura între localitatea Lunca Câlnicului şi terenurile agricole din vecinătatea localităţii, la trecerea peste calea ferată, semnalizată cu indicatoare rutiere (fără barieră sau semnale luminoase) magistrala CFR 400, km 17+900 m., a fost surprins şi accidentat de trenul IR 1645, care circula în direcţia Sfântu Gheorghe.

În urma accidentului, conducătorul auto al tractorului, un bărbat de aproximativ 31 ani, din localitatea Lunca Câlnicului, a decedat, iar un alt bărbat, de aproximativ 27 ani, din aceeaşi localitate, pasager în tractor, a fost rănit şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, informează IPJ Braşov.

Potrivit sursei citate, conductorul trenului a fost testat şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

S-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, mai relevă IPJ Braşov.

Citește și: Galați: Accident în Barcea – O femeie și-a pierdut viața

Citește și: Accident pe DN1, în Brașov. Cine este victima care a decedat

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top