Connect with us
Cabinetul condus de Viorica Dăncilă, o nouă ședință de guvern

Știri

UPDATE Cabinetul condus de Viorica Dăncilă, o nouă ședință de guvern

Cabinetul Dăncilă se reuneşte din nou în şedinţă, joi, pentru a doua oară în această săptămână. Şedinţa Guvernului este programată pentru ora 13.00, conform agendei anunţate de către Executiv, nefiind cunoscută ordinea de zi.

ACTUALIZARE 13:00 A început ședința de Guvern. Pentru început, premierul îi informează pe miniștri că a fost la Cotroceni pentru a prezenta agenda Președinției române a Consiliului European.

Deocamdată sunt prezentate proiecte culturale pe care le are Guvernul în anul Centenarului.

Apoi sunt anunțate contracte necesare pregătirii stadioanelor pentru găzduirea meciurilor Euro-2020.

De asemenea, premierul a anunțat un studiu pentru autostrada Ploiești-Comarnic-Brașov. Niciun cuvânt despre o eventuală ordonanță de amnistie și grațiere.

Anunţul convocării şedinţei de Guvern de joi a fost făcut de către purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu, marţi, la finalul primei şedinţei din această săptămână.

„Tematica şi ordinea de zi o putem comunica doar în ziua şedinţei de Guvern, în funcţie de avizele pe care le primesc actele care vin spre aprobare”, a spus Barbu, potrivit news.ro.

Cele două şedinţe convocate de Guvern în această săptămână au loc pe fondul informaţiilor neconfirmate privind posibilitatea adoptării unei Ordonanţe de Urgenţă privind aministierea şi graţierea unor fapte de corupţie.

Guvernul nu a făcut publică ordinea de zi

”La ministerul Justiției nu există un asemenea proiect, nici în dezbatere, nici spre avizare” a spus Tudorel Toader, ministrul Justiției, referitor la o posibilă OUG privind amnistia.

În același timp, conducerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor se reunesc joi seară la ora 18:00. Înainte de a pleca în vacanţă, aleşii ar mai avea nişte lucruri de rezolvat la Parlament.

Sesiunea extraordinară a Parlamentului, programată să se încheie joi, a început în 2 iulie, miza fiind adoptarea contestatelor modificări la Codul penal, dar şi Codul administrativ.

Reuniunea Guvernului de marți a avut loc pe fondul informaţiilor vehiculate în presă privind posibilitatea adoptării unei Ordonanţe de urgenţă pentru amnistierea şi graţierea unor fapte de corupţie, dar până la urmă o astfel de OUG nu a fost adoptată.

Citește și S-a schimbat data pensiei. Anunț de la Guvernul României

Citește și UPDATE Klaus Iohannis o cheamă pe Viorica Dăncilă la raport

Toată atenția se îndreaptă către ședința de joi, ultima la care Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență, pentru că Parlamentul intră teoretic în vacanță.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top