Connect with us
Caz șocant în Vaslui! Trupul neînsuflețit al unei femei a fost luat din biserică, înainte de înmormântare

Știri

Caz șocant în Vaslui! Trupul neînsuflețit al unei femei a fost luat din biserică, înainte de înmormântare

Situație șocantă în Vaslui, după ce cadavrul unei femei din comuna vasluiană Muntenii de Jos a fost luat din biserică înainte de slujba de înmormântare. Rudele suspectează faptul că femeia a fost omorâtă în bătaie de soț, așa că reprezentanții de la Medicina Legală au venit la fața locului.

Cele care au avut suspiciuni cu privire la deces au fost chiar surorile femeii, care au crezut că aceasta a fost omorâtă în bătaie de soţ.

„Cadavrul a fost ridicat în vederea efectuării necropsiei, în urma unei plângeri depuse de aparţinătorii femeii, care nu au crezut că decesul a survenit din cauze naturale şi au considerat că femeia ar fi fost omorâtă.

În urma investigaţiilor medico-legale, plângerea nu s-a confirmat, cazul urmând să fie clasat”, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Cadavrul femeii urmează să fie luat de familie de la Serviciul de Medicină Legală, iar slujba de înmormântare va avea loc miercuri.

Știre pe aceeași temă: Crimă în Vaslui: Tânără găsită înjunghiată, soțul ei cu gâtul tăiat. Care este prima ipoteză

O altă crimă a șocat județul Vaslui, în anul 2016. O tânără de 22 de ani a fost găsită înjunghiată în casă. Soţul său a fost descoperit cu gâtul tăiat. Prima ipoteză care este luată în calcul este crimă urmată de tentativă de sinucidere

O tânără de 22 de ani a fost găsită moartă, sâmbătă, cu o plagă înjunghiată în piept. Ea a fost descoperită în locuinţa sa din localitatea vasluiană Ciocani. În acest timp, soţul său, de 27 de ani, se afla în stare gravă, cu gâtul tăiat, în aceeaşi casă. Prima ipoteză luată în calcul de către anchetatori este crimă urmată de o tentativă de sinucidere.

Teribila descoperire a fost făcută de mama fetei, care venise în vizită la cei doi. Îngrozită, femeia a sunat la 112. Ajunși la fața locului, medicii l-au găsit pe bărbat în viață. Bărbatul a fost dus de urgență la spital.

Copiii celor doi, martori la crima din Vaslui

”Mama femeii, cea care a sunat la numărul de urgenţă 112, a precizat că fiica sa ar fi fost înjunghiată în zona toracică de către soţul său, care apoi a vrut să se sinucidă. Mai multe echipaje de poliţişti, însoţite de un procuror, s-au deplasat la faţa locului, unde desfăşoară cercetări pentru a stabili condiţiile în care s-a petrecut incidentul”, a declarat, miercuri, pentru News.ro responsabilul mass-media al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

CITEȘTE ȘI: Crima din Brașov: Ce au găsit legiștii la autopsie. Avocatul criminalului vine cu noi informații înfiorătoare despre acesta
Crimă înfiorătoare! A ucis cu sânge rece patru persoane, ce pedeapsă a primit
O nouă crimă groaznică în România: Și-a ucis iubita cu toporul! Cine este victima și ce spun polițiștii

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top