Italia: Explozie de proporții lângă aeroportul din Bologna – VIDEO

O explozie de proporții a avut loc lângă aeroportul din orașul italian Bologna.

Update: Poliţia a anunţat că autostrada pe care s-a produs accidentul a fost închisă, la fel şi zona adiacentă Borgo Panigale, la
la periferia Bolognei.

Presa italiană scrie că un camion ce transporta maşini s-a ciocnit cu o autocisternă cu materiale inflamabile pe o estacadă.

O parte a podului s-a prăbuşit şi incendiul ce a urmat exploziei s-a propagat la vehiculele dintr-o parcare de sub pod, unde mai multe dintre ele au luat foc şi au explodat.

Echipaje de pompieri şi ambulanţe au fost mobilizate la locul incidentului.

Consulatul României urmăreşte îndeaproape evenimentele legate de explozia produsă în apropierea aeroportului din Bologna, ar în prezent nu există solicitări de asistenţă din partea unor cetăţeni români, se arată într-un răspuns al Ministerului Afacerilor Externe pentru Agerpres.

Cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte 55 au fost rănite, între care 14 grav, potrivit presei locale.

Stire initiala

Incidentul a fost provocat după ce un camion cu acid a fost implicat într-un accident pe o autostradă de lângă aeroport.

Incidentul a dus la o explozie puternică ce a generat o coloană imensă de fum.

Explozie la Bologna: Imaginile dezastrului

Poliția a anunțat că a închis traficul pe autostrada respectivă și în zona Borgo Panigale de la marginea Bolognei.

Imaginile postate pe rețelele sociale au arătat o imensă minge de foc și o coloană de fum care s-a înălțat de la locul incidentului.

Martorii care au surprins imaginile au publicat pe Twitter înregistrări cu focul uriaș ridicat pe autostradă.

Jurnalistul american Joe Kelley a scris pe Twitter că explozia a izbucnit la un camion care transporta mașini sau camionete, după care autoturismul a fost cuprins de flăcări.

Se pare că TIR-ul care transporta mașini a intrat în coliziune cu o cisternă care transporta acid. Presa italiană vorbește despre cel puțin 20 de răniți în urma deflagrației, dar se estimează că numărul victimelor ar fi mai mare.

‘Echipele de pompieri sunt la faţa locului, intervenţia lor este în curs de desfăşurare’, au precizat pompierii italieni într-o postare pe Twitter.

Pe rețelele de socializare au apărut imagini în jurul orei locale 12.52, în care se poate observa fum care se ridică în aer, scrie Express.

Potrivit poliției, citată de RT și de The Sun, este vorba despre un accident care a avut loc pe o autostradă în apropiere de aeroportul din Bologna. Pompierii se află la locul incidentului, la fel și echipaje de ambulanță și un elicopter al poliției.

Traficul pe autostradă a fost suspendat.

Citește și: Incendiul devastator din Grecia: S-a aflat cauza dezastrului

Citește și: Cod Roșu! Se anunță temperaturi record în 18 orașe din Italia

Sursa: Huff.ro
Data publicării: 06 aug.. 2018
Scris de , în Externe
Știri despre: , , ,
Comentarii