Connect with us
Arafat: Raportul privind sistemul 112 cuprinde 14 măsuri ce urmează a fi implementate

Știri

Raed Arafat, anunț despre protestul din 10 august: „Aducem un număr de echipaje suplimentare”

Secretarul de stat Raed Arafat a vorbit despre măsurile care vor fi luate la protestul de vineri din Piața Victoriei, asftel încât să fie asigurată asistența medicală în caz de nevoie.

Mai multe echipaje de de medici și mai multe ambulanțe vor fi prezente la eveniment. Secretarul de stat al MAI a transmis și câteva recomandări pentru participanții la miting.

Va fi un număr de echipaje care vor asigura asistenţa de urgenţă.

Normal că acest lucru se face la orice miting, nu este o pregătire să zicem specială pentru acest miting, pentru că şi pentru celelalte mitinguri care au avut loc au fost astfel de echipaje care erau mobilizate după numărul preconizat al oamenilor care vin.

Vor fi echipaje cu medici, paramedic şi chiar vor fi un număr de oameni care vor asigura primul ajutor dacă se întâmplă să leşine cineva în mulţime, să poată să intre să îl scoată şi să îl ducă către o ambulanţă.

Este procedura noastră obişnuită şi se aplică şi aici ca în orice situaţie. Ce avem, de regulă, la cifră mare. De exemplu, dacă luăm când au fost aproximativ 200.000 de oameni în piaţă, cam acolo suntem şi acum la cifra de personal.

Se vor aduce un număr de echipaje din afara Bucureştiului, echipaje de paramedici.

Motivul estesă nu scoatem maşinile de intervenţie din Bucureşti, pentru că, dacă nu aducem din afara Bucureştiului, înseamnă că trebuie să reducem capacitatea de intervenţie în Bucureşti„, a explicat secretarul de stat.

El a subliniat că este păstrată capacitatea de intervenţie în Capitală. „Noi păstrăm capacitatea de intervenţie în Bucureşti şi pentru miting aducem un număr de echipaje suplimentare din câteva judeţe din jur care asigure zona mitingului.

Aceasta este o procedură care s-a făcut şi cu prilejul altor mitinguri, nu este o premieră. Aceasta este procedura obişnuită a noastră, aplicăm exact ce am făcut şi în alte dăţi”, a indicat Raed Arafat.

Citește și: Protest Diaspora: Miting de amploare pe 10 august – Ce spune Liviu Dragnea

Citește și: Protest 10 august: Ce spune Jandarmeria despre cei manifestația de vineri

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top