Connect with us
monica gabor

Vedete

Monica Gabor a împărtășit cu toată lumea anunțul trist: „La revedere, frumoasa mea!”

Irina Columbeanu a petrecut Sărbătorile de Iarnă în Statele Unite ale Americii, la mama sa, Monica Gabor.

Irina a petrecut timp în compania celei care i-a dat viață, dar și de fratele său vitreg Anthony, alături de care a filmat și câteva clipuri pentru canalul său de Youtube.

Din păcate, a venit acum momentul ca Irina să se despartă de mama sa și să revină în țară.

Monica a făcut anunțul pe contul său de socializare, unde a postat și un mesaj emoționant din care se vede cât de mult îți iubește fiica.

„La revedere, frumoasa mea! Să ne revedem cu bine cât mai curând!

Chiar dacă distanța ne desparte, suntem aproape una de alta cu inima”, a scris Monica Gabor, pe contul personal de socializare, alături de o fotografie cu ea și fiica ei.

Irina Columbeanu, cea mai sinceră mărturisire despre mama sa: “Pentru totdeauna…”

Deși locuiește la mii de kilometri distanță de mama ei, Irina Columbeanu este foarte atașată de Monica Gabor. Fata lui Irinel Columbeanu nu scapă nicio ocazie de a-și exprima iubirea față de cea care i-a dat viață.

Monica se află în Statele Unite ale Americii alături de iubitul ei milionar chinez, Mr.Pink, iar Irina a rămas în grija tatălui său în România.

Ea se înțelege de minune cu Irinel Columbeanu, dar își iubește mult și mama.

Aceasta a postat o fotografie pe Instagram în care cele două, Monica şi Irina, îşi zâmbesc, în timp ce mama îţi ţine fetiţa în braţe.

”Mereu mama mea, pentru totodeauna prietena mea”, a scris Irina Columbeanu, alături de imaginea respectivă.

Irinel Columbeanu, în culmea fericirii alături de Monica și Irina! Primele declarații: “Am reușit să…”

Irinel Columbeanu este foarte fericit! Omul de afaceri a petrecut Crăciunul în compania fetiței sale, Irina, și a fostei soții, Monica, la Los Angeles.

Irinel Columbeanu a postat pe pagina personală de Facebook un mesaj în care le împărtăşeşte prietenilor lui virtuali impresii din vacanţa petrecută în State.

“Bună dimineaţa şi în acelaşi timp bună seara!

Există o singură posibilitate ca acest salut paradoxal să fie valabil, şi anume existenţa unei diferenţe sensibile de fus orar între acasă şi locul unde eu acum mă aflu, respectiv de 10 ore (în urmă) între Bucureşti şi Los Angeles.

Fiica mea este acum când vă scriu cu mama ei pe o pârtie de schi în munţii Sierra Nevada, iar eu mă aflu lângă intrarea în campusul UCLA (University of California at Los Angeles).

Ascult clopotul bisericii de-aici şi reflectez la cât de brusc ne-au schimbat viaţa ideile novatoare aici născute.

Şi la cât de indispensabil este, oricine şi de oriunde-am fi, să reuşim să ţinem cu orice preţ pasul cu noul, ce nu iartă pe nimeni şi este într-o continuă, accelerată şi universală expansiune, învăţând din orice sursă posibilă şi nu numai PE dar chiar şi DE LA copiii noştri.

Altfel rămânem de căruţă (până şi sistemul monetar, banii şi modul de transfer şi prezervare al valorii sunt pe cale să se schimbe din temelii, radical, brusc şi complet…)

Ţin ca pe această cale să urez tuturor celor cărora această postare va ajunge să le pice sub ochi, să sărbătorească cu fericire în suflet Crăciunul şi Anul Nou

Să dea la spate necazurile din anul ce e pe terminate şi să privească cu optimism, determinare şi drept în ochi anul ce va să vină.

Lupta de-abia începe şi cu siguranţă vom învinge!!!

Los Angeles, 26.12.2017, 11:55,

Irinel Columbeanu”, este mesajul transmis de Irinel Columbeanu din SUA, unde a petrecut Crăciunul împreună cu fiica lui, Irina, şi fosta lui soţie, Monica Gabor.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Vedete

To Top