Vedete
Roxana de la „Exatlon”, săruturi pătimașe în piscină cu Cătălin Botezatu!
Roxana de la „Exatlon” este una dintre cele mai îndrăgite concurente ale concursului. Fosta handbalistă a reușit să îi cucerească pe telespectatori cu abilitățile sale sportive.
Însă puțini sunt cei care știu că Roxana a mai fost concurenta unui show celebru din România.
Aceasta a participat în urmă cu 8 ani la emisiunea „Burlacul”, unde Cătălin Botezatu trebuia să își găsească jumătatea, potrivit WoWbiz.ro.
La vremea respectivă, Roxana nu era tocmai obișnuită cu camerele de filmat, însă s-a descurcat foarte bine în încercarea de a-l cuceri pe celebrul designer.
Una dintre cele mai incendiare scene ale emisiunii a fost momentul în care Roxana s-a sărutat pasional cu Cătălin într-o piscină. Mai mult decât atât, aceasta a sărutat-o pe buze și pee câștigătoarea emisiunii.
Războinica” este acum căsătorită cu Laurențiu, alături de care are un băiețel în vârstă de 4 ani, Vladimir.
Simpatica brunetă de la show-ul lui Cătălin Botezatu de la Antena 1, a locuit peste cinci ani la Sibiu și a absolvit acolo Facultatea de Educație Fizică și Sport în anul 2008.
Roxana le-a povestit la vremea respectivă celor de la „Burlacul” că își dorește de la viață un bărbat înalt, atletic și deștept și, deși ușor inhibată în fața camerelor de luat vederi, a ales să-l cucerească pe Cătălin Botezatu în fața unei țări întregi.
În ciuda săruturilor pasionale pe care creatorul de modă i le-a dăruit în piscină, cucerirea nu i-a ieșit, iar Violeta a fost cea căreia Bote i-a oferit inelul la finalul emisiunii.
TE-AR PUTEA INTERESA ȘI: După accidentul grav de mașină, avocatul Daniel Ionașcu intră în greva foamei! Ce îl nemulțumește
După ce zilele trecute a trecut printr-un cumplit accident, celebrul avocat al vedetelor, Daniel Ionașcu, este pregătit să intre în greva foamei.
Avocatul a suferit zilele trecute un accident rutier grav, în urma căruia a fost foarte aproape să rămână fără o mână. Din fericire, intervenția promptă a medicilor i-a salvat viața, iar acum Daniel Ionașcu se simte mai bine.
Cu toate acestea, medicii i-au amânat externarea în urma unei evoluții nefavorabilre a stării sale de sănătate.
Acesta a dezvăluit într-o emisiune TV despre cazul pe care se pregătea să îl apere când se afla pe drumul unde a avut loc accidentul.
Daniel Ionașcu crede cu tărie în cazul la care lucrează de câteva luni, iar dacă solicitările sale nu sunt ascultate, este pregătit să intre în grevă.
„Dacă nici așa nu reușim să determinăm un proces corect, în România, ceea ce eu nu cred, răspunsul meu este: da, intru în greva foamei până la capăt. Atunci când am spus că sunt avocat, nu sunt avocat nici de decor, nici de fațadă. Dacă e chiar nevoie să mor pentru un client, pot s-o fac,” a concluzionat avocatul.
Daniel Ionașcu este avocatul unui bărbat condamnat la 27 de ani de închisoare pentru dublu asasinat, însă consideră că drepturile clientului său nu au fost respectate ca la carte, iar autoritățile nu se ocupă așa cum ar trebui de dosar.