Știri
Vești bune pentru recuperarea taxei auto și timbrului de mediu! Când se vor returna banii
Taxa auto şi timbrul de mediu vor fi restituite şi dacă solicitantul nu mai are dovada plăţii. Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă prin care a completat O.U.G nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa auto și timbrul de mediu.
Astfel, taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare şi taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie, în cazul existenţei unei hotărâri judecătoreşti. Termen este de 120 de zile de la data depunerii cererii, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2018.
Executivul a introdus și două noi situaţii care pot apărea în cazul solicitărilor de restituire. Este vorba de situația în care solicitantul nu mai deţine documentul doveditor al plăţii. Și situația în care nu a înmatriculat autovehiculul pentru care a achitat taxa şi prin urmare nu poate ataşa cererii certificatul de înmatriculare.
„Noile prevederi vin în sprijinul persoanelor îndreptăţite să li se restituie sumele achitate către Fondul pentru mediu, dar care se află în imposibilitatea de a anexa dovada plăţii acestora, în copie sau original. În cazul în care contribuabilul nu anexează documentul doveditor al plăţii, ANAF va verifica existenţa acestui document în baza de date”, precizează Executivul.
De asemenea, va fi reglementată şi corectată situaţia în care o persoană a plătit taxa, dar nu a înmatriculat autovehiculul respectiv. În această situație nu poate ataşa la cererea de rambursare a taxei copii ale cărţii autovehiculului şi certificatului de înmatriculare.
„În acest caz, cererea de restituire va fi însoţită de documentul de plată, în original, care confirmă plata taxei neutilizate, document care are înscrisă menţiunea ”taxă neutilizată” şi care este semnat şi ştampilat de către persoana desemnată din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule”, menţionează Guverul.
Când vor fi returnați banii
Prin Ordonanţa de Urgenţă adoptată, se corelează unele prevederi în instituirea termenului de 120 de zile pentru restituirea sumelor stabilite de instanţe prin hotărâri judecătoreşti.
„Mai exact, sumele stabilite prin hotărârile judecătoreşti se restituie astfel: taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule şi taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se restituie în termen de 120 de zile de la data depunerii cererii, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2018; timbrul de mediu se restituie de organele emitente ale acestora în termen de 120 de zile de la data depunerii cererii, dar nu mai devreme de 1 septembrie 2018”.
STEFAN
2017-10-07T16:19:54+03:00 at 16:19
RUSINE ITI IA BANII IN 3 MINUTE SU TI-I RESTITUIE IN RATE IN 5 ANI